HomeFeaturedFocusSamsung: procesul cu Dua Lipa e o neintelegere

Samsung: procesul cu Dua Lipa e o neintelegere

Samsung Electronics răspunde la informația legată de procesul cu Dua Lipa: nu este chiar așa.
Samsung Electronics răspunde la informația legată de procesul cu Dua Lipa: nu este chiar așa.

Am primit de la Samsung Electronics o informație interesantă vizavi de anunțul publicat zilele trecute, legat de faptul că Dua Lipa a pornit un proces în SUA împotriva companiei coreene în urma folosirii neautorizate a imaginii sale în campania de promovare a unor modele de televizoare smart.

Pe scurt, Samsung Electronics spune că de fapt reclama în sine nu e legată strict de televizor ci de promovarea unui partener de conținut ce făcea parte din serviciul gratuit de streaming Samsung TV Plus disponibil pe acele modele de televizoare. Și că a fost pusă pe cutia televizoarelor numai după ce a primit asigurarea explicită a partenerului că imaginea este distribuită cu permisiunea deținătorului drepturilor de autor.

E un fel de a spune că de fapt Samsung a vrut să promoveze un partener de conținut pentru serviciul său de streaming și că i-a oferit acestuia posibilitatea să pună o reclamă pe cutiile de televizoare iar acesta din urmă a decis că folosească imaginea cântăreței Dua Lipa.

”Imaginea artistei Dua Lipa a fost utilizată în 2025 pentru afișarea conținutului partenerilor noștri terți, disponibil pe televizoarele Samsung și a fost furnizată inițial de un partener de conținut pentru serviciul nostru gratuit de streaming Samsung TV Plus. Imaginea a fost utilizată numai după ce am primit asigurarea explicită din partea partenerului de conținut că permisiunea a fost obținută, inclusiv pentru ambalajele de vânzare ale produselor. Având în vedere această asigurare, negăm orice acuzații de utilizare abuzivă intenționată.

Samsung are un mare respect pentru artista Dua Lipa și pentru proprietatea intelectuală a tuturor artiștilor. Rămânem deschiși pentru a găsi o soluție constructivă de rezolvare a acestei situații împreună cu echipa artistei.”

Cred că cu toții putem înțelege cazul, însă schimbă cu ceva situația actuală? Nu prea, pentru că lucrurile sunt clare: Samsung a pus imaginea Dua Lipa (fără a avea dreptul) pe cutiile televizoarelor și acum trebuie să dea socoteală. Că mai departe o să îi tragă la răspundere pe respectivii parteneri, e altă poveste.

În continuare cred că povestea asta le face mai mult bine decât rău, dat fiind faptul că lumea vorbește despre ei și televizoarele lor.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare