HomeFeaturedFocusFOTO: iPhone Ultra apare într-o fotografie real-life

FOTO: iPhone Ultra apare într-o fotografie real-life

iPhone Ultra

Până acum am avut parte doar de fotografii generate pe calculator (așa zisele CAD renders) cu viitorul pliabil al celor de la Apple. Acum iPhone Ultra apare în ceea ce pare a fi prima fotografie real-life cu telefonul. Mai mult, imaginea a fost adusă în atenția opiniei publice de o sursă cu un istoric foarte bun, @IceUniverse.

Pare să se confirme ceea ce se știa deja despre telefon, mai ales în ceea ce privește forma oarecum inedită pe care pliabilul de la Apple o va propune. Terminalul va măsura 120.6 mm în înălțime și 167.6 mm în lățime, atunci când este deschis. În momentul în care este pliat, grosimea sa va fi de doar 9.23 mm (13 mm în dreptul camerelor foto).

iPhone Ultra va fi prezentat oficial în luna septembrie, în cadrul evenimentului anual de prezentare de telefoane pe care Apple îl organizează. Un eveniment devenit deja tradiție, dar și referință în piața de smartphone.

Telefonul va avea doar două opțiuni de culoare (Silver și Navy Blue). În poză apare varianta argintie, care pare mai degrabă albă. Sunt vizibile și cele două camere foto de pe spate. Se spune că în momentul lansării prețurile de vânzare vor începe de la 2000 dolari. Un nivel care era de așteptat din partea Apple.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare