HomeFeaturedFocusHuawei Nova 16 și Nova 16 Pro au fost prezentate oficial

Huawei Nova 16 și Nova 16 Pro au fost prezentate oficial

Huawei Nova 16
Huawei Nova 16 si Huawei Nova 16 Pro

Compania chineză a prezentat oficial noua generație de Nova. Familia sa din zona de sus a categoriei mid-range, care tinde să devină tot mai populară, pe măsură ce se apropie de nivelul high-end. Huawei Nova 16 și Nova 16 Pro sunt telefoanele care au șanse să ajungă și în Europa. Asta chiar dacă momentan sunt disponibile doar pe piața din China. Modelul Ultra a rămas, cel puțin anul trecut, captiv pe piața chineză.

Cele două dispozitive au în mare cam același nucleu hardware. Unul bazat pe un chipset proprietar Kirin 9010S. Memoria RAM este de 12 GB, iar capacitățile de stocare internă sunt de 256 GB și 512 GB. Modelul Pro adaugă și 1 TB ca opțiune. Nu există slot pentru card microSD. Sistemul de operare este un Harmony OS 6.1 la ambele telefoane.

Huawei Nova 16

Acumulatorul este și el identic. Are o capacitate de 7000 mAh și oferă suport pentru o viteză de încărcare de 100W. Poate încărca alte dispozitive cu 5W. De aici încep diferențele.

Huawei Nova 16 este construit în jurul unui ecran cu diagonala de 6.68 inchi. Un panel OLED cu rezoluție de 1280 x 2800 pixeli (aspect ratio 19.5:9), protejat cu o sticlă Aluminosilicate Glass. Rata de refresh este de 120 Hz, iar cititorul de amprentă digitală este integrat sub display. Un orificiu circular ascunde o cameră selfie cu senzor de 50 MP.

Pe partea din spate avem un sistem dual-camera. Senzorul principal de 50 MP este ajutat de un telephoto de tip periscop de 50 MP (zoom optic 3.7x).     

Huawei Nova 16 Pro

Nova 16 Pro este ceva mai mare. Are un display de 6.84 inchi. De această dată un panel LTPO OLED cu rezoluție de 1320 x 2856 pixeli. Rata de refresh este tot de 120 Hz, dar de această dată protecția este asigurată de o sticlă Kunlun Glass. Luminozitatea de top ajunge la 6000 niți. Iar camera selfie de 50 MP este acum integrată într-un orificiu de tip pill, pentru că are alături un senzor spectral.

Pe spate avem același senzor de tip telephoto de 50 MP. Dar acum este alăturat unui senzor principal de 200 MP. Apare în peisaj și al treilea senzoru foto, unul ultrawide cu rezoluție de 50 MP.

Cele două telefoane Huawei Nova 16 vin în aceleași patru variante de culoare. Acestea sunt Clear Blue, Iridescent Mother of Pearl, Sky White și Starry Night Black. Prețurile de pornire, deocamdată valabile pentru piața din China, sunt de aproximativ 445 dolari, respectiv 575 dolari, pentru varianta 12 GB RAM + 256 GB.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare