
Cei de la Motorola au prezentat tableta Android Moto Pad 70. Aceasta completează o familie deja existentă, în care avem varianta Pad 70 Pro și versiunea Pad 70 Groove. Varianta standard urmează același traseu comercial și debutează pe piețele asiatice. Dar există șanse destul de mari ca ea să ajungă mai târziu și pe piețele europene.
Din punct de vedere fizic, tableta este construită în jurul unui ecran cu diagonala de 12.1 inchi. Un panel LCD cu rezoluție de 2560 x 1600 pixeli și o rată de refresh de 90 Hz. Luminozitatea de top ajunge la 800 niți. Ecranul oferă suport pentru styus. De altfel, acesta (Moto Pen) este inclus în pachetul standard.

În spatele ecranului, Moto Pad 70 mizează pe un chipset Dimensity 6400 de la MediaTek. Acesta rulează în combinație cu o memorie RAM de 8 GB. Capacitatea internă de stocare poate fi de 128 GB sau 256 GB. Autonomia cade în sarcina unui acumulator cu capacitatea de 10.200 mAh. Destul de bine, având în vedere grosimea de doar 6.49 mm. Bateria se poate încărca cu până la 45W.

Mai trebuie să amintim o cameră foto de 13 MP pe partea din spate și una de 8 MP frontal. De asemenea, trebuie să menționăm un slot microSD dedicat, unul pentru SIM 5G, o certificare IP52. Plus o grămadă de funcții AI (AI Rewrite, AI Summary și AI Continue Writing), care îmbunătățesc experiența de utilizare a Pen-ului.
Motorola Moto Pad 70 oferă și suport pentru o tastatură cu husă de tip cover, dar care va trebui achiziționată separat
Tableta vine într-o singură variantă de culoare, Pantone Sea Angel. Are un preț de vânzare de aproximativ 355 dolari, pe piețele asiatice. Preț valabil pentru varianta de 256 GB, dar fără tastatură inclusă.
via Motorola

