
Pe lângă modelele standard de Redmi Note 17 și Note 17 4G, cei de la Xiaomi au lansat la nivel global și configurațiile mai atractive, cele două Pro-uri. Redmi Note 17 Pro Max este cel mai puternic din familie și reprezintă o premieră pentru această serie. Și este acompaniat de un Note 17 Pro, ceva mai accesibil.

Cele două telefoane seamănă destul de mult. Nu doar fizic, dar și în ceea ce privește specificațiile tehnice. Diferă în zona de chipset, de memorie RAM și de capacitate a acumulatorului.
Au însă în comun ecranul AMOLED cu diagonala de 6.83 inchi. Un panel AMOLED cu rezoluție de 1280 x 2772 pixeli, rată de refresh de 120 Hz și o luminozitate de top de 3500 niți. Cititorul de amprentă digitală este integrat sub display. Iar protecția este asigurată de o sticlă Gorilla Glass Victus 2. Cele două vin și cu o certificare IP68.
În partea de sus avem un orificiu discret pentru camera selfie. Și aici avem o diferență. Redmi Note 17 Pro Max are un senzor de 32 MP, iar Note 17 Pro coboară rezoluția la doar 16 MP.
Pe spate însă, sistemele foto sunt identice. Senzorul principal are o rezoluție de 50 MP și este ajutat de un ultrawide de 8 MP. Dar senzorul principal este mai mare (și implicit mai performant) la Pro Max.

La interior avem un chipset Snapdragon 6 Gen 5 la Pro Max și un Snapdragon 6s Gen 3 la modelul Pro. Ambele chipset-uri de la Qualcomm. Opțiunile de memorii pornesc de la 8 GB RAM și 128 GB memorie internă. Modelul Pro are și opțiunea de 6 GB de RAM.
În ceea ce privește acumulatorii, avem o capacitate de 8340 mAh și o încărcare de 67W la modelul Pro. Respectiv 9210 mAh și 100W încărcare pentru Pro Max.
Ambele telefoane se lansează cu Android 16 cu HyperOS 3.0 peste. Și vor primi câte șase ani de suport.
Note 17 Pro vine în variante de culoare Sky Blue, Satin Orange, Purple și Black. Și are prețuri ce pornesc de la aproximativ 400 dolari. Redmi Note 17 Pro Max pleacă de la 500 dolari. Și vine în variante de culoare Cloud Blush, Green, Purple și Black.
via GSM Arena

