HomeFeaturedFocusHonor Watch 6 Pro a fost prezentat oficial

Honor Watch 6 Pro a fost prezentat oficial

Honor Watch 6 Pro

Compania chineză a prezentat publicului nu doar seria Magic9, cu vârful de gamă Honor Magic9 Pro Max, ci și un echipament wearable high-end. Este vorba despre ceasul smart Honor Watch 6 Pro. Un model de top, care reprezintă vârful de gamă al companiei pe acest segment de produse.

Avem de-a face cu un smartwatch premium cu o carcasă de 46,3 mm, disponibilă în variante cu oțel inoxidabil 316L sau ceramică nanocristalină. Ecranul de 1,5 inchi utilizează o tehnologie Dual-Layer AMOLED. Are o rezoluție de 466 × 466 pixeli și o luminozitatede top  de până la 5.500 niți.Are o grosime de 11,6 mm și cântărește aproximativ 51 de grame. Este certificat IP68/IP69K, rezistă la 5 ATM și dispune de GPS dual-band (L1+L5), GLONASS, Galileo, BeiDou și QZSS.

Accentul principal este pus pe monitorizarea sănătății. Honor Watch 6 Pro include monitorizare continuă a ritmului cardiac și HRV (variabilitatea ritmului cardiac), SpO₂, stres și tensiune arterială, precum și ECG. O noutate importantă este sistemul de monitorizare continuă a glicemiei (CGM). Dar și funcția destinată identificării riscului asociat stopului cardiac. Senzorii integrați includ accelerometru, giroscop, busolă, barometru și senzori optici pentru ritm cardiac și oxigenarea sângelui. Iar sistemul Smart Eye Sensing contribuie la analiza mai precisă a parametrilor fiziologici.

Pentru activități sportive și utilizarea cotidiană, ceasul oferă monitorizarea antrenamentelor, poziționare GPS și conectivitate Bluetooth 5.4. Precum și NFC și difuzor pentru funcții inteligente și apeluri. Bateria are o capacitate de 500 mAh și se încarcă wireless la 10 W. Compania a orientat modelul Pro mai mult către funcțiile avansate de sănătate decât către o autonomie foarte mare. Sistemul de operare este MagicOS.

Honor Watch 6 Pro are pe piața din China prețuri de vânzare de aproximativ 240 dolari pentru varianta de oțel, respectiv 270 dolari în versiunea cu carcasa ceramică. Va fi disponibil și la nivel global, deși nu au fost oferite detalii în această direcție.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare