HomeFeaturedFocusiPhone Duo, primul pliabil Apple e prezentat oficial. Și e urât, scump,...

iPhone Duo, primul pliabil Apple e prezentat oficial. Și e urât, scump, dar …

După cum au spus leak-urile de azi dimineață, Apple a lansat iPhone Duo, primul său pliabil. Și e urât, scump, dar vine cu ceva ce pliabilele de Android nu au!
După cum au spus leak-urile de azi dimineață, Apple a lansat iPhone Duo, primul său pliabil. Și e urât, scump, dar vine cu ceva ce pliabilele de Android nu au!

Gata: în prezentarea din 2026 pentru noile modele iPhone, Apple a venit cu acel … ‘one more thing’ sub forma primuli său pliabil pe nume iPhone Duo. Dacă numele vă duce la pliabilul Surface Duo al Microsoft să știți că nu greșiți: e la fel de urât (deși Apple îl prezintă ca o minune de design), e scump, doar că vine cu ceva ce niciun pliabil Android nu are și anume optimizare la nivel de sistem de operare și aplicații.

iPhone Duo pare să fie o combinație de două iPhone Air, puse unul lângă altul, iar Apple spune că fix asta este, doar că ei, spre deosebire de alții, au gândit display-ul să fie mai eficient prin faptul că au făcut marginile asimetrice și au optimizare sistemul de operare ca să ocupe mai bine spațiul disponibil și cred că acesta va fi argumentul pentru care s-ar putea să aibă succes (în ciuda prețului de peste 2000 EUR).

După cum vedeți, iPhone Duo are o parte cu margini drepte (cea de la balama) și una cu ele rotunjite, pentru ca atunci când e deschis să dea o senzație de … iPad.

Cele două părți se conectează într-un singur display, cu 50% mai mare decât cel de pe iPhone 18 Pro Max, adică o diagonală de 7.6 inci cu Super Retina XDR când e deschis și 5.4 inci Super Retina pentru cel principal, la fel ca modelele cu Android putând fi folosit în orice orientare și cu trecere mai lină și cred eu mai eficientă a aplicației de pe ecranul principal pe cel interior.

Altfel, când e deschis, iPhone Duo este prezentat ca cel mai subțire iPhone făcut vreodată de Apple – nu degeaba vă ziceam că seamănă cu două iPhone Air lipite. Carcasa e din titan, cu Ceramic Shield pe spate și Ceramic Shield 2 pe față, e certificat IP68 pentru rezistență la praf și apă – sunt curios cum iese în testele lui Jerry, în comparație cu Fold8 de la Samsung. Display-ul interior are o textură nano special concepută pentru eliminarea reflecției și ascunderea îndoiturii.

iPhone Duo are senzor de amprentă pentru deblocare și autentificare, cameră selfie pusă sub ecranul interior și va fi vândut exclusiv cu eSIM, asta pentru că Apple a decis să nu mai folosească aiurea spațiul de acolo și să îl aloce bateriei. Că veni vorba, iPhone Duo are 2 baterii, care funcționează ca una și care pot oferi … autonomie de o zi. Maxim, după cum spune Apple. În funcție de cum e folosit, cu ecranul principal sau deschis, autonomia poate varia – de exemplu pe redarea de filme pe ecranul principal se poate obține și .. 44 de ore de autonomie.

Cine spera că va putea folosi Apple Pencil pe iPhone Duo, are de ce să fie fericit: Apple a zis că merge, dar mai încolo.

Din punctul meu de vedere iPhone Duo e urăt și costă peste 2000 EUR în varianta de bază, cu 256GB pentru stocare, ce va fi însă foarte puțin pentru cei ce intuiesc că vor putea folosi sistemul foto/video capabil și software-ul Apple pentru crearea și editarea de conținut direct pe smartphone.

Însă elementul cu care Apple are o șansă imensă să reușească în zona de pliabile cu iPhone Duo este software-ul. A insistat că și-au dat seama că actualele pliabile nu au optimizare aici, ecranul este deseori nefolosit complet, chestii pe care le-am spus și eu de fiecare dată când am avut ocazia, motiv pentru care au investit aici. Din prezentare am văzut o primă chestie: posibilitatea de folosire a două aplicații una lângă cealaltă (nu știu și dacă merge schimbarea rezoluției), cu bara de butoane mutându-se automat pe verticală.

Și aplicațiile Apple par să fie optimizate pentru folosirea pe ecran mai mare și ăsta e un lucru îmbucurător. Chiar aștept să văd primele materiale video în care e făcut un tur de iOS pe ecranul interior al iPhone Duo.

La fel ca Samsung, Apple pune în valoare posibilitățile de folosire a doar jumătate de ecran pentru urmărirea de materiale video, înregistrări/poze etc. De exemplu, iPhone Duo poate fi ținut în mai multe poziții și ecranul principal se schimbă în ceas, standby hub, după cum e nevoie.

Sistemul de camere foto beneficiază de 48MP Fusion, ca cea de pe iPhone 18 Pro cu toate opțiunile de acolo disponibile și aici. Camera de pe ecranul principal este de doar 12MP și mai e una în interior, sub display. Mi-a plăcut că și Apple a înțeles că pot ieși chestii interesante din mixarea fluxurilor video simultane de pe aceste camere și aduce suport pentru așa ceva, în special pentru FaceTime.

În mod cert iPhone Duo nu este despre hardware (că e urât tare și pare că e fix hardware-ul lui Surface Duo) ci despre utilitate. Sper ca Apple să fi înțeles ce e important (pare că da) și să fi implementat cum trebuie software-ul ca să ofere cea mai bună experiență. Pentru că dacă poate face asta, atunci va avea un cuvânt greu de zis în zona de pliabile (chiar dacă actualul model nu e cel mai reușit) și asta va avea ca impact și schimbări pe Android.

iPhone Duo poate fi comandat din 16 octombrie cu prețuri ce încep de la 2000 EUR + TVA, livrările vin din 23 octombrie.

Vouă vă place? Ce părere aveți?

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare