HomeFeaturedFocusDisney Plus transmite în direct meciurile NBA prin ESPN pentru abonații din...

Disney Plus transmite în direct meciurile NBA prin ESPN pentru abonații din România

Pasionații de baschet american pot urmări în direct meciurile din NBA pe Disney Plus.
Pasionații de baschet american din România pot urmări în direct meciurile din NBA pe Disney Plus.

Cine vrea să vadă meciurile de baschet masculin din SUA poate face asta prin serviciul Disney Plus datorită colaborării cu ESPN, care oferă acum abonaților din românia accesul la meciurile din NBA. Fanii baschetului vor putea urmări meciuri live din sezonul regulat, precum și o selecție de meciuri din Playoff-urile NBA, Finalele Conferințelor și Finala NBA, pe ESPN pe Disney+.

Conținutul va putea fi urmărit în direct (sau înregistrat) la rezoluție ridicată, cu comentarii în limba engleză – practic e preluată toată transmisia ESPN și e posibil ca anunțul de acum câteva zile legat de aducerea reclamelor să aibă legătură cu această colaborare.

Abonații Disney Plus din România vor avea acces la cea mai mare parte a meciurilor din NBA, inclusiv partida dintre Golden State Warriors și Los Angeles Lakers din 22 octombrie, precum și la meciurile de referință programate miercuri, sâmbătă și duminică seara.

În plus, Disney+ va transmite până la 24 de meciuri din Playoff-urile NBA în fiecare sezon, inclusiv toate partidele dintr-una dintre seriile Finalelor Conferințelor în fiecare sezon, începând cu Finala Conferinței de Vest din sezonul 2026/27. Fanii vor putea urmări, de asemenea, toate meciurile din Finala NBA în sezoanele 2026/27, 2028/29, 2030/31, 2032/33 și 2034/35. Vor fi disponibile și alte evenimente, printre care NBA Draft, NBA All-Star Celebrity Game și o selecție de meciuri din NBA Summer League.

E o veste bună pentru fanii din România. Sunt curios dacă o să vedem în curând și meciurile de hochei din NHL!

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare