
De-a lungul timpului am mai testat ceasuri Huawei, dar din seria GT. Ba chiar folosesc și acum un GT3 Pro și nu am de ce să mă plâng. Mi-a plăcut combinația de aspect ceva mai sport și autonomie impresionantă pe care o oferă această familie de ceasuri. Iar review-ul de Huawei Watch GT7 Pro proaspăt publicat de noi a confirmat acest lucru. Însă de vreo două săptămâni folosesc un Huawei Watch 6 Pro, în varianta Space Edition. Și trebuie să admit, lucru pe care nu l-aș fi crezut, că m-am împăcat repede cu aspectul mai sobru și cu brățara metalică (pe lângă restul de plusuri pe care le aduce acest flagship). Și o să explic imediat de ce!
Până acum am apreciat ceasurile smart tocmai pentru latura lor sportivă. Arată bine pe mână, în variantele cu curea de silicon și cu fețe de ceas din zona dinamică. Iar monitorizarea parametrilor fiziologici și a activităților sportive aveam impresia că trebuie musai să vină la pachet cu un aspect fizic pe măsură, ceva care sa te facă să pari mai badass.

Atunci când venea vorba despre o ținută elegantă, ceasul nu prea se mai potrivea și alegeam un ceas clasic, convențional. Am un Fossil cu aspect clasic, cu cadran negru și curea de piele maro închis care se potrivea la orice sacou, cămașă sau costum.
Ei bine, Huawei Watch 6 Pro mi-a arătat din plin că cele două scenarii nu mai trebuie acum separate. Arată bine, este elegant și fără îndoială că este și un accesoriu vestimentar. Nu mai este nicio problemă să îl porți chiar și la cel mai sobru costum.

Dar are la el, în același timp, toate funcționalitățile de smartwatch, ba chiar și unele excepționale. Pentru mine acesta este unul dintre principalele sale merite. A evaporat pur și simplu granița dintre serios/elegant și sport/dinamic, pe care o credeam foarte solidă până la el. E unde si titlul materialului, care nu are echivalent atât de scurt în română și, trebuie să recunoaștem, sună mult mai bine în engleză.
Evident, ceasul are multe alte argumente interesante de partea lui. Și le vom analiza pe îndelete în cele ce urmează.
Specificații tehnice complete
Dar până atunci să vedem puțin cam cu ce avem de-a face. Și o să începem cu lista de specificații tehnice pentru Huawei Watch 6 Pro, așa cum sunt ele publicate pe pagina oficială a produsului. Ca o scurtă paranteză, facem referire la varianta de 46 mm Space Edition, pe care am avut-o noi în teste. Huawei oferă și o variantă de 43 mm, pentru cei care preferă un ceas mai discret, cu dimensiuni mai mici.
Așadar, lista cu specificații tehnice (aproape) complete pentru Watch 6 Pro:
- Versiune: 46 mm Space Edition
- Dimensiuni: 46,4 × 46,4 × 11,4 mm
- Greutate: aproximativ 60 g fără curea
- Carcasă: aliaj de titan pe partea frontală și ceramică pe partea din spate
- Sticlă: safir sintetic
- Curea Space Edition: titan negru
- Coroană: buton Home rotativ
- Buton suplimentar: buton lateral
- Microfon: da
- Difuzor: da
- Display: LTPO 2.0 AMOLED
- Diametru: 1.5 inchi
- Rezoluție: 466 × 466 pixeli
- Densitate: 310 ppi
- Luminozitate maximă: până la 3.500 niți
- Protecție: sticlă din safir
- Always-On Display: da
- Sistemul GNSS: GPS L1 + L5 dual-band, GLONASS, BeiDou, Galileo E1 + E5a, QZSS L1 + L5
- Senzori: senzor optic pentru ritmul cardiac, senzor ECG, senzor X-TAP, senzor de temperatură corporală, accelerometru, giroscop, busolă, senzor barometric, senzor de lumină ambientală, senzor de adâncime
- Conectivitate: Bluetooth 5.2, Wi-Fi 2.4 GHz + 5 GHz, NFC, NearLink, eSIM/LTE
- Rezistență la apă: 5 ATM, IP69, certificat pentru activități de scufundare liberă până la 40 m (ceasul nu trebuie folosit la dușuri fierbinți, saună, izvoare termale sau scufundări scuba/tehnice)
- Compatibilitate: Android 9.0 sau mai nou, iOS 13.0 sau mai nou
- Aplicație: HUAWEI Health
- Autonomie: 4 zile jumătate în modul standard, 3 zile cu funcția AOD activată
*Huawei nu oferă oficial informații despre capacitatea acumulatorului, memoria RAM și stocarea internă sau despre chipset.
Preț de vânzare la nivel de flagship
Atunci când vezi lista completă de specificații tehnice pentru un dispozitiv, fie el ceas smart, telefon sau alt gadget, aproape inevitabil se ridică întrebarea legată de prețul de achiziție cerut pentru acea configurație.

Huawei Watch 6 Pro este în prezent vârful de gamă al companiei chineze pe zona de ceasuri smart. Și acest lucru se reflectă și dincolo de caracteristicile tehnice și funcționalitățile pe care acest produs le oferă. Adică și în prețul de vânzare.
Pe site-ul oficial al companiei pentru România, ceasul are în prezent un preț de vânzare de 3.399 lei. Aveți mai jos o captură de ecran care să certifice acest lucru.

Totuși, Huawei oferă cumpărătorilor un cupon valoric/cod de discount de 300 lei, care poate fi aplicat chiar la achiziția ceasului. Astfel prețul devine 3.099 lei. Puțin mai digerabil!

Trebuie precizat că în cutia standard găsim, pe lângă încărcător, o curea suplimentară realizată din fluoroelastomer. Poate că și acest detaliu cântărește puțin atunci când apreciem prețul de vânzare. Însă chiar și așa, l-aș considera puțin cam ridicat. Însă prețul este pe deplin justificat de niște argumente precum X-TAP (cu Healt Glance), LTE/eSIM, WiFi, NearLink sau ecranul superior. Și aș începe prin a insista asupra primului argument serios pe care acest ceas îl are!
X-TAP și monitorizarea sănătății
Una dintre principalele noutăți ale ceasului este sistemul X-TAP, care acum combină un senzor PPG cu 12 canale (de fapt aici este noutatea) și un senzor de presiune. Utilizatorul ține degetul pe senzor aproximativ trei secunde pentru a porni funcția Health Glance. În aproximativ 60 de secunde, Health Glance poate analiza până la 11 parametri de sănătate, oferind o imagine de ansamblu asupra stării organismului.

Ca o scurtă paranteză, PPG vine de la photoplethysmography, adică fotopletismografie. Este metoda optică folosită de smartwatch-uri pentru a analiza modificările fluxului de sânge. Senzorul iluminează pielea cu LED-uri, iar fotodiodele măsoară modul în care lumina este absorbită și reflectată de țesuturi. În funcție de variațiile detectate, sistemul poate obține informații despre puls, variația ritmului cardiac, saturația oxigenului, anumite caracteristici ale circulației sanguine și alți indicatori derivați prin algoritmi.

În combinația cu senzorul de presiune, se pare că, presiunea exercitată de deget devine o informație suplimentară pentru sistemul de măsurare. Cele două surse combină informațiile obținute pentru a le utiliza împreună. Huawei spune că această combinație dublează capacitatea generală de răspuns a sistemului.

Huawei Watch 6 Pro ia aceste date colectate prin X-TAP și le combină cu informațiile provenite de la ceilalți senzori ai ceasului. Practic, Health Glance analizează date provenite de la X-TAP cu cele provenite de la ECG, senzorul de temperatură, senzorul optic pentru ritm cardiac și alți senzori ai ceasului. Și poate furniza până la 11 parametri de sănătate în versiunea disponibilă în România. Huawei enumeră printre aceștia HRV, SpO2, ECG și nivelul de stres.
Alte funcții de monitorizare
Evident, funcțiile de monitorizare pot fi activate și separat pentru a analiza un singur parametru. Acestea includ: ritm cardiac, ECG, nivelul de oxigen din sânge (SpO₂), temperatura pielii, nivelul de stres, analiza somnului, respirația în timpul somnului, detectarea și analiza anumitor aritmii, HRV (variația ritmului cardiac), indicatori privind sănătatea vasculară și indicatori privind starea generală de sănătate. Desigur, acestea nu înlocuiesc investigațiile medicale profesionale, dar pot oferi anumite indicii despre starea de sănătate a utilizatorului.

În același timp ceasul oferă monitorizarea pașilor, a caloriilor consumate, a distanței, a activității zilnice, a ritmului cardiac în timpul antrenamentelor, a zonelor de puls, a recuperării, a încărcării de antrenament și a nivelului de pregătire fizică.

Huawei introduce și scorul de pregătire fizică, destinat evaluării disponibilității organismului pentru activitatea din ziua respectivă.
Pe partea de funcții sportive, Huawei Watch 6 Pro este conceput pentru un număr mare de activități sportive. Printre acestea regăsim alergare, mers, ciclism, înot, drumeții, schi, snowboard, sporturi în aer liber, antrenamente de fitness și chiar și activități acvatice și scufundări până la 40 m.
Aici trebuie menționată și aplicația Huawei Health. Am abordat-o de atâtea ori, este completă, ușor de configurat și își arată din plin eficiența la partea de monitorizare de activități sportive și parametri fiziologici.

Îmi place felul în care poți combina pe un grafic mai mulți parametrii pentru a face o analiză mai elaborată a unei activități sportive.

Modul Expedition și funcțiile de siguranță
Este disponibil și un mod Expedition, destinat activităților desfășurate în aer liber și traseelor mai dificile. Este o noutate adusă de Watch 6 Pro, destinată drumețiilor și aventurilor outdoor. Utilizatorul poate încărca trasee, poate folosi puncte de reper, poate naviga pe traseu și poate utiliza funcția de smart backtracking pentru a reveni pe drumul parcurs.

Există inclusiv o funcție de iluminare pentru deplasarea în întuneric. Poate fi un plus destul de important pentru cei care folosesc ceasul la munte, drumeții sau expediții. Așa cum se poate vedea mai jos, l-am folosit la monitorizarea unei drumeții ceva mai serioase, chiar dacă în modul standard.

Conexiunea eSIM este unul dintre avantajele importante: ceasul poate rămâne conectat la rețeaua mobilă fără telefon, permițând apeluri și anumite funcții online. Disponibilitatea concretă depinde însă de operator și de țară.
Funcțiile de siguranță sunt și ele prezente și au un rol bine definit, care se poate dovedi esențial în scenarii extreme. Ceasul include funcții de siguranță care pot detecta anumite situații de cădere, transmite alerte, facilita contactarea serviciilor/persoanelor configurate, utiliza localizarea prin GNSS, furniza informații de poziționare în situații de urgență.

Le-am grupat împreună pentru că toate cele trei reprezintă argumente solide în favoarea lui Huawei Watch 6 Pro, funcții pe care ceasurile din seria GT nu le oferă la același nivel. Și aici revin la afirmația din startul acestui material, în care spuneam că am fost fan al seriei GT de la Huawei, dar Watch 6 Pro mi-a schimbat total opinia. Iată că nu a făcut-o doar cu argumente de ordin fizic.
Concluzii, argumente PRO și CONTRA
Am ajuns la final, la momentul bilanțului. Fără îndoială, aspectele pozitive sunt cele predominante. Huawei Watch 6 Pro a lăsat o impresie nu bună, ci foarte bună. Statutul lui de vârf de gamă absolut în portofoliul companiei chineze este vizibil încă de la nivelul construcției. Varianta Space Edition, cea pe care am testat-o noi, arată foarte bine. Poate fi deopotrivă un ceas sport, focusat pe funcționalitățile de măsurare cât mai exactă a activităților sportive, dar și un accesoriu vestimentar elegant, care se potrivește chiar și la ținutele sobre impuse de anumite evenimente.

Faptul că vine cu două curele/brățări ajută din plin la această conversie. Așa cum am spus la început, pachetul a evaporat pur și simplu granița dintre un ceas sportiv și unul serios/sobru.

Ecranul este în mod evident unul de calitate. O spun aici pentru că ține oarecum tot de partea de aspect fizic/construcție. Luminozitatea lui este punctul forte și ajută utilizatorul să elimine orice dificultăți de vizibilitate atunci când este afară, în lumina puternică a soarelui.
Poate că ecranul are un finisaj ceva cam glossy pentru gustul meu, dar aprecierea este una subiectivă. La fel ca și cea asupra inserturilor metalice arămii de pe cadranul din jurul display-ului. Rolul lor trebuie respectat și are de-a face cu rolul de ceas serios, un adevărat accesoriu vestimentar, pe care acest produs versatil îl poate juca.

Partea de funcționalități și monitorizare a activităților sportive și a parametrilor fiziologici este una completă. Și aici nu prea sunt multe de reproșat, ba din contră. Reprezintă o surpriză plăcută prin noutățile aduse (modul Expedition și noul X-TAP) și în mod clar un alt argument în favoarea acestui produs.
La fel și restul funcționalităților exclusive pentru această familie, precum suportul pentru eSIM și WiFi.
Un plus și pentru aplicația Huawei Health. Poate că m-am și obișnuit cu ea, dar este competă, user friendly și afișează eficient informațiile esențiale, fie că sunt date sportive sau parametri fiziologici. Un mare plus pentru lista generoasă de instrumente adiționale pe care le integrează.

La polul opus aș pune prețul, pe care îl consider puțin cam ridicat. Da, este ceasul de top al companiei și este un produs complet. Dar parcă totuși costă prea mult.
Nu mă împac nici cu partea de autonomie. A resistat aproape șase zile, în condiții normale de utilizare, dar fără eSIM instalat pe el și conexiune la vreo rețea WiFi. E cam puțin atunci când te-ai obișnuit cu cel puțin două săptămâni de autonomie. Pe de altă parte, de ce să nu recunoaștem, își surclasează categoric competitorii direcți de la Samsung sau Apple.
Așa că, una peste alta, avem un produs complet, elegant și deopotrivă sportiv. Iar aprecierea lui ar trebui să apară doar după ce aveți măcar un contact succint cu el. Showroom-urile companiei, ale operatorilor de telefonie mobilă și ale altor parteneri de retail de-ai Huawei pot reprezenta mediul perfect pentru așa ceva. Eu zic că ceasul merită măcar atât. S-ar putea să fie dragoste la prima vedere și să nu vreți să îl mai dați jos de la mână.

