Iată că am ajuns să o vedem și pe asta: aplicații Android (via APK-uri) pot să fie instalate direct pe Windows 10 Mobile și rulează … suficient de bine. Ideea a fost vehiculată de câteva luni bune și între timp am și văzut declarațiile oficiale ale Microsoft legate de faptul că își dorește să ofere suport pentru portarea rapidă a aplicațiilor iOS și Android pe Windows 10 Mobile via Bridge for Windows. De curând a ieșit în stadiul de teste soluția de portare Windows Bridge for iOS iar acum aflăm și cum putem pune aplicații Android via APK-uri pe Windows 10 Mobile.
Înainte de toate trebuie să știți două lucruri: e foarte tentant să încercați să folosiți sfaturile de mai jos ca să aveți aplicațiile ce vă lipsesc pe Windows 10 Mobile însă procedeul nu e chiar cel mai legal (extragerea APK-urilor și publicarea lor pe Windows 10 Mobile e undeva în zona gri a licențierii) și s-ar putea să vă blocheze aparatul. Nimeni nu recomandă instalarea APK-uri dar dacă vreți, uitați cum se face:
Le despachetați într-un director
Deschideți directorul cu wconnect și apoi instalați IpOverUsbInstaller.msi și vcredist_x86.exe
Pe aparatul cu Windows 10 Mobile intrați în zona Settings apoi în Update & Security > For Developers și activați Developers Mode, precum și Device Discovery
Mergeți în directorul unde aveți wconnect deschideți un Command Prompt cu drepturi de Administrator (Shift+right click > Open command window here)
E momentul să legați telefonul— aveți la dispoziție două variante (USB e recomandat):
- Prin USB: scrieți wconnect.exe usb și apoi enter, nu înainte de a fi legat telefonul prin cablul USB de PC
- Sau pe Wi-Fi scrieți wconnect.exe 192.168.xxx.xxx (înlocuiți xxxwith cu IP-ul vostru de pe telefon)
Introduceți codul de conectare și apoi enter
Mergeți acum pe PC în directorul unde aveți adb folder și deschideți din nou un Command Prompt cu drepturi de Administrator
Verificați dacă telefonul e conectat: scrieți adb devices apăsați enter și vedeți lista de aparate
Acum puneți pachetul APK al aplicației Android pe care vreți să o puneți pe telefon în același director curent (adb folder) și scrienți în fereastra Command Prompt adb install APKNAME.apk (schimbați APKNAME cu numele aplicației voastre)
Așteptați până se face instalarea
Deconectați aparatul și porniți aplicația de pe smartphone. Cu puțină șanse o să meargă și nu v-a stricat aparatul.
Dacă vi se pare complicat procesul, urmăriți materialul video de mai jos unde sunt explicați pașii necesari punerii unei aplicații Android pe Windows 10 Mobile:




Inca merge
Se mai pot instala aplicării ai in ziua de azi?am auzit ca metoda bu mai functioneaza….