HomeFeaturedFocusLG si Amazon, parteneriat pe zona de Internet of Things

LG si Amazon, parteneriat pe zona de Internet of Things

lg-smart-home-solution-1

În cadrul expoziției recent încheiate la Berlin, IFA 2016, LG Electronics a detaliat puțin și noile parteneriate prin care vrea să își extindă ecosistemul pentru case inteligente. Cea mai importantă colaborare de acest fel este cea cu Amazon, cel mai mare retailer online din lume. Având ca direcţii de strategie parteneriat deschis, platformă deschisă şi conectivitate deschisă în industria Internet of Things (IoT) aflată în continuă creştere, LG introduce tehnologia inteligentă care înţelege în mod activ obiceiurile de utilizare ale consumatorilor şi le oferă soluţii optime potrivite diferitelor stiluri de viaţă ale acestora.

SmartThinQ Hub de la LG este acum compatibil cu Alexa, asistentul personal inteligent de la Amazon Echo, permiţându-le utilizatorilor să controleze toate dispozitivele LG conectate, folosind doar vocea, fără ajutorul unui telefon inteligent. Senzorul SmartThinQ împreună cu Amazon Dash le permite utilizatorilor să cumpere obiecte pentru casă doar prin apăsarea unui buton. Acum, o maşină de spălat conectată la senzorul LG SmartThinQ poate să îi anunţe pe proprietari că ciclul de spălare este complet si, de asemenea, poate comanda mai mult detergent.

lg-smart-home-solution-3

Pentru a da un exemplu de folosire a tehnologiei sale inteligente în viața reală, LG a prezentat în cadrul IFA frigiderul Smart InstaView Door-in-Door, echipat cu un ecran transparent Touch LCD de 29 inci. Intel Compute Stick, un computer minuscul cu un processor Intel Atom, alimentează acest ecran ce poate fi folosit atât ca un monitor, dar şi ca o fereastră pentru a putea arunca o privire în interiorul frigiderului fără a mai deshide uşa acestuia. Acest lucru este posibil cu ajutorul tehnologiei LG Knock-On, care face ecranul transparent după doar două apăsări. Frigiderul LG prezentat la IFA 2016 va permite folosirea mai multor aplicaţii, utile pentru a găsi reţete, a asculta muzică, a urmări videoclipuri şi chiar pentru a face cumpărături online.

La IFA 2016, LG introduce, de asemenea, un ansamblu de noi accesorii IoT printre care se numără becul SmartThinQ, ștecherul SmartThinQ şi senzorul de Mişcare SmartThinQ care funcţionează fără probleme cu senzorii şi Hub-ul SmartThinQ de la LG.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep