HomeFeaturedFocusWindows Phone 8 lansat oficial de către Microsoft.

Windows Phone 8 lansat oficial de către Microsoft.

1

A doua mare lansare Microsoft din luna octombrie 2012 este cea pentru sistemul de operare Windows Phone 8, veriga ce vine să închidă ecosistemul Windows 8, Windows RT. Într-un eveniment interesant, dar cu foarte puține elemente utile, Joe Belfiore a anunțat disponibilitatea sistemului de operare Windows Phone 8 pe aparatele Samsung ATIV S, HTC 8X și 8S respectiv Nokia Lumia 920 și 820, produse ce le-am văzut deja lansate în septembrie 2012.3

Steve Ballmer, Microsoft CEO a confirmat că primele aparate Windows Phone 8 vor veni în Europa în weekendul următor și mai apoi în toată luna noiembrie. În România vom avea probabil HTC 8X și HTC 8S foarte curând. Uitându-ne la evoluția Nokia din ultimii doi ani mă aștept să vedem Lumia 920 și 820 abia în prima parte a lui 2013.

Windows Phone 8 reprezintă a doua resetare făcută de Microsoft a platformei mobile motorizate de Windows. După saltul de la Windows Mobile 6.5 la Windows Phone, vedem acum Windows Phone 8. Un produs care împrumută structura Windows 8 și face posibilă o apropiere mai strânsă din punct de vedere arhitectural între Windows-ul de desktop, cel de tabletă (ARM) și cel de smartphone.2dition

Joe Belfiore, cel care se ocupă de platforma Windows Phone a anunțat că acum, la doi ani de la lansarea Windows Phone, există în Windows Store Marketplace (locul din care se pot descărca și instala aplicații pe platforma mobilă a Microsoft) peste 120000 de aplicații. În doar doi ani, plecând de la zero, saltul e imens. Printre ele, odată cu Windows Phone 8 vin versiuni noi ale aplicațiilor deja cunoscute: Twitter, Facebook, Skype – foarte puține detalii s-au dat despre ele.

Aș fi vrut să mă uit să văd ce schimbări aduc și să vă povestesc. Doar Facebook are versiune nouă, Skype e inaccesibilă și Twitter fără update.

Joe Belfiore a mai menționat că din cele 50 cele mai folosite aplicații pe platformele mobile, 46 sunt deja și pe WIndows Phone. Cu promisiunea că un client Pandora va veni la începutul lui 2013, utilizatorii de Windows vor avea un bonus: în primul an utilizarea aplicației este gratuită, fără reclame.

4

Microsoft Noul Facebook pentru Windows Phone 8 vine cu integrarea calendarului direct din lock screen și tot acolo se pot aduce pozele postate de utilizator sau prietenii săi. Twitter și Skype aduc notificări prin sistemul de operare.

Cel mai important aspect al platformei Windows Phone, marcată de mai multe ori în prezentare de către Joe Belfiore este că ”Windows Phone nu e o platformă pentru toată lumea. Este una aparte, personalizată pentru fiecare”.

 

image

Asta a încercat să sugereze și prin culoarea slide-urilor, diferită la fiecare capitol. Verde, galben, mov etc.

8

Toată lumea ar fi vrut să afle mai mult despre noile elemente din Windows Phone și ce face unic acest sistem de operare. Belfiore a ales să prezinte Data Sense, un serviciu care va face posibilă o economie importantă de trafic. Se bazează pe niște algoritmi de compresie, cred că similari cu ceea ce are Opera Mobile în momentul de față plus opțiuni de detecție a HotSpot-urilor gratuite din zonă. Data Sense maximizează volumul de trafic posibil și ține cont de cantitatea setată ca și limită prin abonament.

5

În testele proprii, în care s-au folosit 100 de pagini web pentru browsing, economia de trafic via Data Sense a fost de aproape 45%. Sistemul funcționează similar cu cel de pe Android și va permite utilizatorului să urmărească exact cât trafic consumă fiecare aplicație instalată. Va fi prezent și un Live Tile (similar cu Counters de la Nokia) care să monitorizeze traficul în timp real. Data Sense funcționează împreună cu un serviciu special ce trebuie activat de operatori – Verizon e prima rețea care va face asta.

9

Belfiore și-a adus copiii pe scenă ca să arate o nouă funcționalitate din Windows Phone 8: Kids Corner, adică Colțul Copiilor. E un fel de control parental, materializat printr-o zonă specială (un telefon în telefon cum s-a exprimat Belfiore) în care se pot seta reguli și aplicații care să poată fi accesate de copii.

10

Știți cine e Jessica Alba, nu? Ea a fost pe scenă să spună cât de mult îi place Windows Phone și cum o ajută să rezolve mai repede anumite operații. Jessica e utilizatoare a produselor Lumia de mai bine de un an.

Finalul prezentării i-a aparținut lui Steve Ballmer care a punctat (iarăși) cât de importantă e lansarea noii platforme, cât de bine se integrează cu Windows 8 și RT. Și ce fericiți sunt cei de la Microsoft că au reușit să aducă produsele noi pe piață.

14

În evenimentul de lansare s-a vorbit despre Windows Phone 8 și noile aparate. Din păcate și vreau să accentuez asta: DIN PĂCATE, Microsoft nu a zis nimic despre ce se întâmplă cu cei ce au deja Windows Phone 7.5. Nici dacă vor primi update la anunțatul 7.8, nici când, nici cum. Și nici dacă vreuna din aplicațiile prezentate ca fiind disponibile sau în curs de a deveni disponibile pe Windows Phone 8 va ajunge și pe Windows Phone 7.5

15

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep