HomeWindowsSecuritateCel mai sigur smartphone: Windows Phone, susține Mikko Hypponen de la F-Secure

Cel mai sigur smartphone: Windows Phone, susține Mikko Hypponen de la F-Secure

image

Mikko Hypponen, Chief Security la F-Secure susține Windows Phone, declarând-o platforma cea mai sigură pentru utilizarea la nivel de business, în timp ce Android este ”raiul criminalilor cibernetici”.

ideea că Android este o platformă cu mari probleme din punct de vedere al securității am mai avansat-o și susținut-o și eu de mai multe ori și în mai multe ocazii. Așa cum e acum, Android e un fel de Windows XP al anilor 2000: rapid, flexibil, atractiv și cu multe găuri de securitate. Majoritatea vin din faptul că se pot instala aplicații din mai multe surse și de aici provine și cel mai mult malware: aplicații infectate, neverificate ajung să fie instalate pe smartphone-uri.

E totuși prima oară când aud o personalitate susținând public calitățile Windows Phone:

“Windows Phone e sigurl nu am văzut încă malware pentru această platformă. Vreți un smartphone sigur? Cumpărați un Windows Phone!” spune Mikko într-o discuție cu cei de la TheInquirer

Și are dreptate: noul sistem de operare Microsoft are două mari avantaje: primul că beneficiază de o cotă de piață redusă, care îl face nesemnificativ în ochii atacatorilor. Al doilea, că are un sistem de protecție similar iOS, la polul opus de cel de pe Android: aplicațiile nu se pot instala decât via Windows Phone Marketplace, unde sunt verificate și aprobate în prealabil.

Mai mult malware este pe BlackBerry și pe iOS decât pe Windows Phone – în paranteză fie spus eu nu știu să existe vreo bucată de malware descoperită pentru Windows Phone.

Pentru Android, în 2012 s-au raportat aproape 60000 de infecții. Cifrele date de F-Secure și Kaspersky sunt în concordanță aici.

Dacă ne gândim la penetrarea smartphone-urilor în zona enterprise, o certificare a securității poate să fie un important plus în procesul de alegere.

Zic numai poate pentru că în realitate alegerile se fac subiectiv, pe cu totul alte criterii decât cele legate securitate și performanță Smile.

via theinquirer

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

4 COMENTARII

  1. @bolovan
    Nu ma reped. Scriu despre el. spun ce imi place si ce nu. De ce il folosesc zilnic. Nu il ridic in slavi – ar insemna sa fiu fanboy. Si chiar daca o voi face, vorbesc in cunostinta de cauza, prin comparatie cu Android si iOS, sisteme cu care lucrez tot zilnic.

    Treaba asta cu promovatul orbeste e cam deplasata. suna a trolling. partea faina e ca nu ma deranjeaza. ai dreptul sa spui ce vrei 🙂 si sa iti sustii afirmatiile, ceea ce imi place.

    Nici nu imi trece prin cap sa spun ca pe viitor nu se vor descoperi bug-uri, unele dintre ele critice. Ca sigur va fi asa. Am relatat ce a zis Mikko si sincer m-a surprins parerea lui.

  2. @Ioane acum intelegi de ce spun “predicator microsoft”?. Predicatorul in seamna un tip ce promoveaza, nu cerceteaza…si trebuie crezut orbeste. Windows Phone nici macar nu a inceput sa se vanda. Prin urmare…nu putem spune daca-i sigur sau nu… Prin urmare…inca nu-i ok. Dar nici varza nu-i. Inteleg ca te repezi sa-l ridici in slavi…Dar eu zic sa ai putina rabdare…sa vedem ce se inatampla (eu sunt un anti-microsoft…recunosc cu mana pe ficat…dar inca n-am aruncat cu noroi in Windows Phone…nu pana nu am o baza…prin urmare…cred ca-i recomandat nici sa nu-l ridici in slavi…pana nu ai niste argumente). Nu de alta…dar atunci putem afirma foarte bine ca Windows Phone ii varza la securitate fata de Android 5

  3. @bolovan
    Mikko Hypponen nu vorbeste doar ca sa se afle in treaba. E unul din cei mai ok oameni pe care ii cunosc in domeniul securitatii.
    Si sigur nu e predicator MS :).

    Cumva ajungem sa fim de acord: Android e varza dpdv securitate, Windows Phone e ok – din varii motive, unul dintre ele – cota de piata mica/nesemnificativa, e important acum.

  4. Normal ca-i cel mai sigur telefon…nimeni nu-l foloseste 😀
    Nu de alta, dar si amigaOS ii cel mai sigur (il mai foloseste cineva?)…si ii si mai flexibil decat windows-ul de la microsoft

    Eu zic ca-i un tip ce vorbeste sa se afle in treaba. Cat ii de sigur? O sa vedem peste un an. Pana atunci…cine vorbeste…vorbeste ca sa se afle in treaba/sa dea limbi unde trebuie/sa se faca auzit/sau doar un predicator microsoft ce ridica in slavi toate procariile facute de microsoft.

    P.S. Ii foarte probabil sa se dovedeasca mai sigur ca androidul. Daca ne uitam la ce facilitati ofera (sau ma rog…lipsa lor)…prea multe alternative nu sunt. Mai mult, interfata si aplicatiile din android sunt facute in java…care se stie ca-i de toate…doar sigur nu.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep