HomeFeaturedFocusFacebook devine mai atent cu partea de gaming din platformă

Facebook devine mai atent cu partea de gaming din platformă

u4ia-oc-screen001

Sau mai corect spus, Facebook vrea să atragă gamerii “profesioniști”. Poate fi o veste bună pentru cei care s-au săturat de mesaje și notificări primite de fiecare dată când unul dintre contactele sale de pe Facebook a mai recoltat trei salate sau a arat două pogoane de suprafață agricolă. Este o aluzie deloc fină la FarmVille, pe care am ajuns să îl urăsc, deși nu l-am văzut niciodata. Și nici n-o să-l văd!

Riscul care apare însă, odată cu această orientare către titluri mai hard-core, este să primim mesaje mult mai sângeroase, de genul “cutare l-a împușcat în cap pe X-ulescu!” dar presupun că vor fi mai puțin plictisitoare și enervante decât notificările legate de FarmVille.

Manevra celor de la Facebook vine ca un răspuns la lipsa de interacțiune a tinerilor cu aplicațiile din platformă, așa cum au identificat-o și cei de la Cnet și, indirect, cu lipsa de venituri dinspre acest segment de utilizatori. Odată adăugate niște jocuri mai atractive, se mizează și pe remedierea acestor două deficituri. Tocmai de aceea, accentul se va pune pe titluri din categoria shooter-elor, a jocurilor de strategie, a RPG-urilor de acțiune sau a simulatoarelor auto.

Cel puțin 10 titluri dedicate gamerilor hard-core se vor dezvolta anul acesta exclusiv pentru Facebook, care a ales să nu se implice direct în producția acestor jocuri, ci să ofere suport financiar studiourilor care se vor ocupa de astfel de producții. Pare o manevră destul de inspirată, cel puțin din perspectiva unui fost gamer și actual hater de FarmVille. 🙂

giantstandoff

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep