HomeFeaturedFocusPrintarea 3D, încă un pas în medicină

Printarea 3D, încă un pas în medicină

3d skull

Dacă aţi fost alături de noi de ceva vreme, ştiţi cu siguranţă că subiectul implicării IT-ului în medicină ne este foarte drag şi că am povestit destul de mult şi despre felul în care avansează tehnologia printării 3D şi despre diversificarea ariilor în care se poate aplica.

Tocmai de aceea, nu putem rata întâmplarea pe care urmează să v-o povestesc. Conform celor de la DailyMail, unui pacient din Statele Unite i-a fost înlocuită o bucată din craniu, reprezentând 75% din acesta, cu o proteză generată prin printare 3D. Dacă nu este clar ce fel de accident a suferit respectivul, sau dacă procentul de 75% reprezintă suprafaţa craniului sau masa acestuia (din poze se pare că suprafaţa este mai mică), avem certitudinea că cei care au realizat minunea sunt cercetătorii de la Oxford Performance Materials din Connecticut şi că au folosit un polimer biomedical care să fie cât mai uşor acceptat de corpul uman.

Producătorii acestei proteze şi-au manifestat deja dorinţa de a realiza şi alte tipuri de proteze care să înlocuiască oase sau porţiuni de oase din corpul uman. Dată fiind direcţia în care se mişcă lucrurile şi viteza cu care avansează această tehnologie, pare un ţintă destul de uşor şi de rapid de atins.

4 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep