HomeFeaturedFocusUndeva în viitor: preview Destiny

Undeva în viitor: preview Destiny

Bungie-Destiny

Acum câteva luni, într-o conferință cu mare fanfară, Bungie și-a dezvăluit următorul joc. Primul la care creatorii lui Halo au lucrat de la anticul Oni. Cu E3 pe drum, fântâna de informații despre titluri noi aproape secată, și cu posibilitatea ca acest nou joc să ajungă și pe PC, mi-am zis să scotocesc după toate informațiile disponibile despre Destiny, și să asamblez acest articol. Sincer, nu știu la ce mă așteptam, de mult moartă fiind moda la care faci o conferință de presă, ce se întinde pe mai bine de o oră, în care chiar prezinți jocul pe care vrei să îl anunți. Ar putea fi un studiu de caz minunat pentru cum să maschezi o campanie de promovare săracă în informații ca o încercare de a informara. Nu s-a ridicat la cote ridicole, precum noul Xbox, dar nici n-a fost tocmai o dezvăluire în adevăratul sens a jocului, ci mai mult o avanpremieră a unei prezentări ce se va desfășura atunci când interesul publicului este atât de mare, încât se vor ocupa de unii singuri de propagarea promovării. Nu că n-aș avea încredere că Bungie poate face un joc bun, dar la cum este descris Destiny, urmează să remodeleze concepția rasei umane a termenului.

DestinyPrevIMG001

Atât de uimitor este, încât nici măcar nu au putut determina cărui gen aparține cu exactitate. La bază, este un FPS, dar ce fel de FPS? Este de singleplayer? Este de multiplayer? Este cooperativ? Este un MMO? Este altceva decât un nou joc de la creatorii lui Halo și promotorii lui Call of Duty, asta fiind amintită la fiecare mostră prezentă a jocului oriunde? Nici una, nici alta, nici pe aici, nici pe dincolo. Destiny este un Shared World Shooter, primul din specia sa. Cam la fel cum Star Wars The Old Republic este primul MMO cu o poveste, sau Shinji Mikami este creatorul jocurilor de groază, știți voi, marketing. Atunci, ce exact este Destiny? Un first person shooter la care vei lua rolul unui individ, propriul tău personaj, într-o lume ce este oarecum împărțită sau comună cu alți jucători, prin intermediul unui sistem de intrare-ieșire automată, sau ceva cu totul diferit, fiindcă lumea este persistentă, oarecum. Claritatea nu este punctul forte al acestei dezvăluiri, probabil păstrează lucrurile relevante pentru E3. Cert este că vei putea alege din cel puțin trei clase: Titan, Hunter și Warlock. Fiecare va avea caracteristici diferite, ce vor încuraja un alt stil de joc. Nu se știe dacă are vreun fel de progresie în nivel sau acumularea abilităților, dar are phat loot și acomodează jucători de fiecare categorie de talent. Vor fi arme, vor fi ceva abilități speciale, și chiar vehicule utilizabile, sau cel puțin motociclete plutitoare. Și vor putea fi folosite toate astea în cadrul unui univers oarecum deschis, la care conținutul intenționat, realizat de producător, intră aproape în plan secundar în comparație cu ceea ce pot face jucătorii atunci când se aventurează în necunoscut. Conținut generat aleator? Probabil, sau cel puțin o distribuție aleatoare a obiectivelor. La un moment, unul din membri echipei care prezentau jocul povestea cum el și un amic erau într-o misiune, și erau pe cale să fie făcuți bucățele de inamic, dacă nu le venea în ajutor un al treilea jucător pe una din motocicletele numite anterior. Știți voi, cum nu se întâmplă în nici un joc de multiplayer făcut vreodată, și cum în nici un caz nu era prezentat într-un trailer al lui Eve cu câțiva ani în urmă, dar într-o context mult mai complex.

DestinyPrevIMG002

Puțin context n-ar strica pentru acest joc, așa că mă bucur că aici n-au tăcut din gură. Destiny este plasat în viitorul îndepărtat, când omenirea a cucerit stelele, dar poate că s-a întins prea departe. Din negura eternă răsare un inamic de temut, unul de o putere nemaivăzută, a cărui nume este pierdut în timp, dar a cărui furie a distrus rasa umană. Planete au căzut, colonii au ars, nici planeta mamă nu era Tabula Rasa în siguranță. Dar la ultimul moment, când părea de parcă Tabula Rasa nimic nu se mai putea face, a venit o altă entitate extraterestră. Numindu-se Călătorul, această sferă gigantică a parcat de-asupra planetei și-a atacat inamicul. Rezultatul a fost victorie, oarecum, Călătorul rămânând inactiv ani nenumărați după acea bătălie, dar tot plutind deasupra planetei, și cumva oferind o parte din puterea sa celor câțiva aleși din clasa Warlock. Acum, din acel ultim oraș breaz, în care civilizația a supraviețuit, omenirea încearcă să recapete propria planetă de la rămășițele invadatorilor, și apoi stelele.

DestinyPrevIMG003

Ca un cadru de poveste, pot să spun că îmi surâde. Are ceva mister, are cât de cât o atracție, cam la fel cum avea și Halo. Dar la fel ca la Halo, dacă se dovedește că marele secret era că undeva se afla o rasă parazit jalnică, nu un avatar al morții sau ceva mai interesant, voi fi foarte dezamăgit, din nou. Mai este și acel gen de poveste bine gândită pentru a fi promovată, oferind o imagine grandioasă a unui obiect misterios plutind deasupra planetei. Ce este oare obiectul? De ce se află acolo? Cât e DLC-ul? Și, din nou, ca un cadru este o agere bună. Nefiind un personaj predefinit, ai libertatea de-a explora și de a-ți croi propria cale către glorie. Poți cotrobăi prin ultimul oraș al umanității, a cărui paznic ești, unul dintre ei. Poți lua la pas planetă transformată într-un iad de forțele invadatoare, de Europa se numește acum Marea Zonă Moartă Europeană, deci ca Brăila, dar mai mare. Iar apoi, planetele. Te poți lupta pe Lună, te poți lupta pe Marte, și probabil pe alte planete, dacă nu acum, atunci într-una din extensii.

DestinyPrevIMG004

Foarte probabil va avea parte de așa ceva, fiindcă Bungie și Activision vor o franciză nouă, care să reziste un deceniu, pe parcursul căruia să îmbogățească lumea, să adauge conținut nou, și în general, să sprijine dezvoltarea unei comunități. Nu va avea o taxă lunară, în cazul în care vă întrebați. Deși multe aspecte îl fac să sune ca un MMO cu abonament lunar, va fi un simplu joc ce poate fi plătit o dată… bine, probabil va fi și DLC. N-aș zice că au făcut asta din mărinimia lor, fiindcă, deh, Activision. Din moment ce și-a antrenat jucătorii să se acomodeze cu un singur sistem de plată vreme de atât de mulți ani, trecerea la taxă lunară ar cam băga în ceață și aliena o mare parte din publicul țintă. Fiindcă trebuie amintit, că deși nu este Call of Duty sau Halo, se bazează pe ambele pentru vânzări, sau pe publicul lor pentru cea mai mare parte din jucători. Ca urmare, trebuie să se fie comod pentru ei, motiv pentru care am oarecare dubii că va fi pe cât de schimbător de destine precum îl anunță campania de marketing.

Mai multe detalii despre Destiny, și probabil primele secvențe de gameplay efectiv, vor fi afișate la E3. Momentan este programat să apară pentru consolele Xbox și Playstation din ambele generații, la finalul acestui an. PC-ul este luat în considerare.

Material preluat de pe www.games-arena.ro

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep