Augusto Valdez, Microsoft

La TechEd 2013 am avut ocazia să stau de vorbă cu Augusto Valdez, Senior Marketing Manager la Microsoft în divizia Windows Phone. Augusto este de multă vreme în divizia de mobile a Microsoft, trecând și prin perioada Windows Mobile.

Discuția a pornit de la ultimul raport Kantar World Panel în care Windows Phone e menționat cu creșteri spectaculoase (147% în unele regiuni din Europa, de la 2,2 la 5,9 respectiv de la 2,8 la 13,9) și cu faptul că a ajuns numărul trei la nivel mondial, trecând în fața BlackBerry. Cifrele astea sunt cunoscute deja de toți cei ce nu sunt chiar străini de piața de smartphone-uri.

Mai importante sunt alte aspecte, nu la fel de cunoscute, ce au impact în modul în care platforma Microsoft e percepută de utilizatori.

Dintre noii clienți Windows Phone, peste 50% sunt cei ce folosesc pentru prima dată un smartphone și aproape 23% din cei ce au avut înainte un Android. Sunt două explicații pentru aceste cifre: Windows Phone are o interfață unitară, aceiași pe orice aparat, fără impact la nivelul performanței – lucru ce nu se manifestă în zona Android. Și apoi, prin Nokia, Windows Phone a reușit să ajungă pe aparate din toată gama de preț: de la modele high-end (gen Nokia Lumia 920, 925/928, la cele mai joase: Lumia 820, 720, 620 și mai nou 520).

”Windows Phone e creat pentru end user, optimizat pentru enterprise”

Faptul că pe lângă dominația Apple, Google a reușit să impună Android-ul, arată că utilizatorii vor totuși să aibă diversitate, posibilitatea de alegere a formei, culorilor. Windows Phone oferă asta și, pe măsură ce tehnologia evoluează (trasă de Nokia, fără îndoială), consumatorii văd o opțiune interesantă.

Creat pentru end user și optimizat pentru zona de enterprise e mesajul pe care îl aud tot mai des în ultima vreme, legat de Windows Phone. Dacă pui întrebarea: “Câte companii mari au trecut la Windows Phone?”, ți se dă un răspuns evaziv. Am reușit să smulg doar atât: câteva mari din zona de aviație.

Tot din ”cauza” apropierii de zona enterprise, s-a decis și saltul de la Windows Phone 7 la Windows Phone 8, cu abandonarea platformei 7.x. Motivul principal este apropierea de elementele funcționale din Windows 8/RT și Server din punct de vedere securitate: bitlocker, management via Intune, posibilități de instalare de aplicații corporate din rețele private.

Cu toate astea, nu sunt foarte multe aplicații enterprise disponibile pe Windows Phone 8, cu toate că versiuni mobile există pe iOS și Android. Încet apar și aici, dar parcă ritmul e prea lent.

Așa cum e acum, Windows Phone 8 e construit pentru viitor și pregătit să facă față concurenței. Dovada e că și Apple și Android încep să îl copieze. La întrebarea legată de ”Câte update-uri majore de Windows Phone vor putea fi instalate pe un hardware de generația 8?” am primit răspunsul așteptat: ”Ne dorim să oferim cât mai multe, dar nu știm cum va evolua piața”.

Apropo de treaba asta, mi-am adus aminte de o întâmplare: pe zoborul de întoarcere de la Philadelphia la Frankfurt am stat lângă un student american, venit la studii în Europa. A văzut că mă jos cu un Nokia Lumia 920 – e alb, nu are cum să nu iasă în evidență Smile – și mi-a cerut voie să se joace puțin cu el pentru că în toamnă vrea să renunțe la iPhone 4s și să își ia ceva deosebit. Are nevoie de ceva deosebit, cu care să iasă în evidență, iar Lumia 920/928 e ceea ce îl incântă. L-am întrebat: ” de ce nu iPhone 5 sau 5S/whatever?” Pentru că e același de multă vreme și m-am săturat, mi-a răspuns.

”Peste 160000 de aplicații în Windows Store”

Windows Store, locul din care se pot descărca și instala aplicații pe telefoanele Windows Phone, e în reconstrucție și în creștere. Dotat cu elemente noi după lansarea lui Windows Phone 8, Windows Store începe să fie la fel de dinamic precum Play Store sau App Store. În fiecare regiune în care există un magazin dedicat (România are așa ceva, mult mai repede decât au adus Apple și Google magazinele similare), se proiectează promoții. Există zona de Showcase în care sunt propuse aplicațiile interesante, selectate de echipa Microsoft împreună cu reprezentanțele locale (dacă nu știți cum să vă promovați aplicațiile, trimiteți un email către Petru Jucovschi de la Microsoft România și el vă poate ajuta să deveniți cunoscuți).

image

Tot pentru Windows Store s-au pornit niște inițiative grupate în Red Label: prin cooperarea dintre Microsoft, operatori și producători, pe perioade limitate se pot crea promoții cu discount-uri sau chiar variante free ale unor aplicații interesante. Vă aduceți aminte de N.O.V.A. jocul dat free de Microsoft India?

Să privim spre viitor

Au venit și întrebările pe care oricine le pune în perioada asta:

”Cumpără Microsoft pe Nokia?” … Nu știu, nu vă pot spune nimic despre asta mi-a zis Augusto.

La fel și în cazul: ”Când vine următorul Windows Phone, ce funcții remarcabile are?”.

Și la final, ”lucrează Microsoft la un Surface Phone?” … nu cunosc astfel de detalii.

Puțin mai deschis a fost răspunsul legat de posibilitatea de a vedea un smartphone care să devină tabletă pe modelul Asus. Partenerii lucrează la așa ceva și sunt liberi să inoveze. Pot să traduc din răspuns că probabil unii (Asus?) au în vedere un astfel de produs.

Așa că așteptăm keynote-ul de la BUILD de azi să ne lămurim ce aduce Windows 8.1 pe desktop și dacă avem informații noi despre Windows Phone 8.

Am reușit să fac și o poză cu Augusto Valdez Smile.

Ionut Balan (Mobzine.ro) si Augusto Valdez (Microsoft) at TechEd Europe 2013

4 COMENTARII

  1. Treburi dure nu l-ai intrebat? De ce nu aduc serviciile si la noi de exemplu? Sau de ce nu reusesc sa aduca aplicatii majore si pe Phone?

    Eu mi-as lua un phone acum, imi place mult Lumia 920 pe care vad ca il folosesti si tu. Ma deranjeaza foarte tare pretul si lipsa unor aplicatii gen Instagram, client VPN, editor video, upload automat pe YouTube, chestii banale pe Android.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here