HomeFeaturedFocusLeague of Legends transformat în joc de lupte

League of Legends transformat în joc de lupte

league

În timp ce fiecare alt joc se grăbește să devină un MOBA, un MOBA încearcă să devină altceva, chiar dacă o face neoficial. Un grup de fani, ce își spun Team Instaburst, s-au apucat să transforme League of Legends într-un joc 2D de lupte în arenă numit League of Fighters, folosind 2D Fighter Maker, ce a stat și în spatele lui My Little Pony Fighting is Magic, înainte de a trece la motorul folosit de Skullgirls.

Momentan nu există decât un singur personaj în joc, Annie, urmând ca alți șase să fie adăugați în curând, obiectivul final fiind cel de a-i avea pe toți. Sau măcar pe cea mai mare parte din ei, restul făcându-și apariția în sistemul de Gank, ce seamănă foarte mult ca cel de Assist din jocurile de lupte făcute de Capcom.

League of Fighters va încerca să rămână fidel lui League of Legends, renunțând chiar la elemente tradiționale ale unui joc de lupte, ca loviturile cu pumni și picioare. În schimb, toate atacurile vor fi puse pe Q,W,E,R, și vor fi aceleași ca în LOL, dar adaptate pentru acest stil de joc. Iar în premieră, toată lumea poate sări.

La acest proiect se lucrează aproape de un an, în secret, iar cu dezvăluirea sa, Riot Games și-a dat binecuvântarea și permite dezvoltarea continuă a jocului, atât timp cât nu vor încerca să îl vândă. Ca urmare, League of Fighters va fi gratuit.

Material preluat de pe www.games-arena.ro

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep