AcasăFeaturedFocusArchos umple piata de smartphone cu aparate low-budget

Archos umple piata de smartphone cu aparate low-budget

Nou lansata serie Titanium propune patru modele de smartphone, cu configurații extrem de apropiate. Doar preferințele consumatorilor pentru dimensiunea ecranului vor diferenția modelele, care au nume extrem de ușor de asociat cu acest parametru tehnic.

Astfel, cele patru modele Archos Titanium 40, 45, 50 respectiv 53, au ecrane de 4 inchi (și rezoluție de 800 x 480 pixeli), 4,5 inchi (și 854 x 480 pixeli rezoluție), 5 inchi (960 x 540 pixeli) și 5,3 inchi (854 x 480 pixeli). Doar capacitatea acumulatorului și prețul mai variază, ambele influențate de display. Telefoanele se bazează pe un procesor dual-core de 1,3 GHz, o memorie RAM de 512 MB și una internă de 4 GB, o cameră foto de 5 megapixeli, slot microSD, suport dualSIM și Android 4.2.2.

Ceea ce este cu adevărat interesant la aceste telefoane, lăsând deoparte șansele de a le vedea și pe la noi prin magazine datorită parteneriatului dintre Archos și AROBS Transilvania, este prețul. Care parcă ne arată ce înseamnă un low-cost în adevăratul sens al cuvântului. Vorbim despre o plajă de preț de la 100 până la 160 euro, fără nici un fel de conectare. Dacă nu vor suferi adaosuri prea mari, ar fi niște prețuri cinstite pentru piața românească. Sunt curios dacă vor ajunge și la noi. Și mai ales în ce fel vor mișca puțin prețurile în zona de entry-level, care momentan, în România, este entry-level doar la partea de caracteristici tehnice. La cât costă aparatele, suntem de ceva vreme în zona de mid-level.

via Engadget

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Recomandari

MobileDirect.ro