HomeFeaturedFocusEuropean BEST Engineering Competition ajunge la editia a noua

European BEST Engineering Competition ajunge la editia a noua

Cea mai mare competiție inginerească din Europa este propusă de către organizația studențească europeană BEST Cluj-Napoca tuturor studenților Universității Tehnice din Cluj-Napoca. EBEC, ce va avea loc în perioada 1-3 noiembrie, la nivel local, este un concurs de mare anvergură, ce se desfășoară în 23 de țări din Europa și reunește peste 5000 de studenți de la 83 de universități tehnice.

Ediția locală de anul acesta este formată din 3 probe: Case Study, Team Design și competiția Emerson, la care vor participa 24 de echipe formate din 4 studenți. Case Study este organizat în colaborare cu federația Share, coordonatoarea “Cluj-Napoca, Capitală Europeană a Tineretului 2015” și organizația Reper21. Proba propune o problemă reală a societății, o situație de criză, ce necesită cele mai bune strategii de rezolvare. Echipele care vor veni cu cele mai fiabile planuri și cele mai bune soluții vor fi declarate câștigătoare. Team Design este susținut de Renault, care va propune tema competiției. Studenții cu simț practic vor realiza din cele mai neconvenționale materiale un dispozitiv care să treacă diferite teste. Cea de-a treia competiție în cadrul EBEC reprezintă o colaborare între BEST și compania Emerson și va avea un subiect dintr-un domeniu de interes general, astfel încât orice student UTC-N să poată participa.

Câştigătorii de la Case Study și Team Design se vor califica la etapa regională EBEC, unde vor concura cu caştigătorii etapelor locale din Bucureşti, Braşov, Chişinău, Iaşi și Timişoara. Cei care vor ieşi învingători în această competiție EBEC vor reprezenta România la faza europeană, organizată în Riga, Letonia, unde vor concura cu participanţi din toată Europa.

Înscrierile se fac din 14 până în 25 octombrie pe site-ul ebec.

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep