HomeFeaturedFocusApple amendata in Taiwan

Apple amendata in Taiwan

O fi Taiwanul o țară mică, dar nu s-au dat în spate de la a se măsura cel puțin în atitudine cu Statele Unite. Dacă Obama a intervenit în favoarea Apple în lungul șir de procese pe care compania din Cupertino le are cu Samsung, iată că o instituție a statului din Taiwan le-a dat peste nas americanilor și i-a amendat pe cei de la Apple. Doar au și ei niște brand-uri care se luptă la vârf în topul smartphone-urilor.

Este vorba despre Comisia pentru Schimburi Libere din Taiwan (traduceți voi mai bine Taiwan’s Fair Trade Commission), care a amendat Apple cu aproximativ 670.000 de dolari, pentru că a intervenit în politica de preț a distribuitorilor locali, împotriva legislației locale.

Nu este o sumă foarte mare pentru Apple (doar salariul lui Tim Cook pentru anul care se închieie a fost de aproximativ 4,2 milioane de dolari, e drept, fără bonusul în acțiuni), dar importanța deciziei rămâne. Arată lumii întregi că nimeni nu e mai presus de un sistem juridic și că inclusiv giganți precum Apple trebuie să respecte anumite reguli.

via Engadget

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep