HomeFeaturedFocusFord C-MAX Solar Energi Concept, un nou trend pentru vehiculele electrice

Ford C-MAX Solar Energi Concept, un nou trend pentru vehiculele electrice

Deja ştiţi, domeniul mă pasionează! Şi pentru că, prin prisma pasiunii pentru vehiculele electrice m-am uitat şi înspre cele cu motorizare hibridă (mai ales cele cu mai mulţi cai electrici decât cei alimentaţi de combustibili convenţionali), am citit câte ceva şi despre Ford C-MAX Energi Hybrid.

Însă fratele său denumit Solar Energi Concept atrage şi mai mult, pentru că oferă o nouă perspectivă asupra viitorului vehiculelor electrice. Aceea a eliminării nevoii de staţii de alimentare, prin introducerea panourilor solare ca sursă de energie pentru acumulatorii maşinii.

Aflat deocamdată în stadiul de prototip, Ford-ul nostru, la fel ca multe alte produse despre care am vorbit sau vom mai vorbi zilele acestea, se va afla la CES săptămâna viitoare. Aşa că putem trage speranţa că vom afla şi câteva detalii în plus despre acest proiect extrem de interesant pentru viitorul vehiculelor cu care ne vom deplasa.

via Inhabitat

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep