HomeFeaturedFocusPebble Steel Watch: cum trebuie facut un smartwatch metalic

Pebble Steel Watch: cum trebuie facut un smartwatch metalic

image

2013 ar fi trebuit să fie anul în care Samsung definește conceptul de smartwatch, dacă este să ne luăm după reclama agresivă pe care am văzut-o. În schimb, a fost anul în care Pebble, un startup ce a introdus conceptul de smarrtwatch, strângând 10 milioane USD printr-un proiect pe Kickstarter în doar câteva săptămâni, a arătat că se poate veni cu un produs interesant, chiar și fără o mașină puternică de marketing. Și au reușit să vândă aproape 300000 de bucăți.

Problema cu conceptul inițial de Pebble era cea pe care am descris-o și în review-ul de Galaxy Gear: ceasul, chiar și inteligent, e un simbol de status, probabil singura bijuterie acceptată pentru un bărbat, și trebuie să arate ca atare. Ori prima variantă de Pebble numai asta nu era.

Partea faină este că și cei de la Pebble au înțeles aspectul: oricât de pasionat ai fi, la costum, într-un eveniment mai dichisit, nu te duci cu un Pebble de prima generație la mână. Așa că au venit cu a doua: Pebble Steel Watch, un produs făcut în carcasă metalică, cu mai multe opțiuni pentru brățară – piele, metal. Trebuie să recunosc că din poze Pebble Steel Watch arată mult mai bine decât Galaxy gear, iar la 250 USD pare o alegere mult mai bună. Seria Steel va veni din 28 ianuarie, așa că dacă aveți prieteni prin SUA și vă doriți un smartwatch de pe acum, e timpul să îi puneți în alertă.

Pebble Steel Watch nu diferă foarte mult de varianta inițială: un nou încărcător, Gorilla Glass, notificare LED. Rămâne ecranul e-paper și design-ul waterproof. Partea funcțională a rămas la fel, cu mențiunea că la lansare Steel Watch va avea Pebble OS 2.0 cu aplicații disponibile pentru ESPN, Pandora, GoPro, Yelp, Foursquare și Mercedes.

Sună chiar bine.

În materialul video filmat de engadget se poate vedea Pebble Steel Watch în acțiune:

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep