HomeFeaturedFocusSony si traditiile: una calda, alta rece

Sony si traditiile: una calda, alta rece

Atunci când, în cadrul MWC-ului, japonezii anunțau mid-range-ul Sony Xperia M2, spuneam că, dat fiind că din punctul de vedere al specificațiilor telefonul nu iese cu nimic în evidență în fața competiției, prețul va fi un factor decisiv pentru succesul comercial al acestuia. Ei bine, se pare că cei de la Sony nu consideră că această teorie este valabilă, de aceea rămân tributari tradiției lor de a-și supraevalua produsele.

Sony Xperia M2 a fost anunțat ca disponibil de luna viitoare în Olanda, la un preț de 289 de euro fără obligații contractuale. Cam mare, aș spune eu, pentru configurația arătată. Se pare că Sony mizează în continuare pe brand, nu pe caracteristicile produsului în sine. Așa cum am spus, este o tradiție veche a niponilor.

Totuși, lucrurile se schimbă puțin atunci când vine vorba despre proprietățile imobiliare ale companiei, acolo unde Sony, în încercarea de a mai îndulci pierderile financiare ale companiei, a efectuat câteva vânzări (sediile din New York și Osaka). În ciuda vocilor din companie care au militat pentru păstrarea vechiului sediu din Tokyo, locul de naștere al Sony și al multor produse de răsunet precum Walkman sau Trinitron TV, locul în care au lucrat fondatorii companiei Akio Morita și Masaru Ibuka, se pare că și acesta va fi înstrăinat. Și chiar dacă suma de peste 146 de milioane de dolari care se stipulează, va prinde bine, totuși o parte din tradiția Sony va dispărea.

SonyoldHQ

Să ne întoarcem acum înspre o altă tradiție pe care Sony este pe cale să o spulbere, de această dată una general valabilă pentru majoritatea producătorilor de smartphone. Aceea ca un flagship, telefonul de căpătâi și de top al unei companii, să dețină această postură pentru aproximativ un an de zile. Conform declarațiilor lui Yoshiro Kurozumi, Creative Director, Director of Product Planning și în același timp UX General Manager (un om important pentru companie, după numărul de funcții), Sony intenționează să reducă această perioadă la jumătate de an. Cu alte cuvinte, proaspăt lansatul Sony Xperia Z2, va avea un urmaș în a doua jumătate a anului. Încă nu îmi dau seama dacă este un lucru benefic sau nu pentru piață și mai ales pentru consumatori.

via GSM Arena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep