HomeFeaturedFocusLG e pe cai mari

LG e pe cai mari

Cel puțin în ceea ce privește informațiile despre planurile de viitor, acolo unde coreeni au intenții clare. Deși încă mai fumegă lumânările de pe tortul de la lansarea lui LG G3, unul dintre cele mai spectaculoase telefoane smart ale momentului, compania și-a anunțat oficial intențiile de viitor în ceea ce privește alte două produse. Astfel, a fost confirmat LG Flex 2, urmașul terminalului cu ecran curbat al LG, dar și Vu 4, un aparat care se bucură de foarte mult succes în țara natală.

Despre ambele aparate s-a afirmat oficial, în cadrul unui eveniment LG din Coreea, ținut aproape simultan cu lansarea lui LG G3, că sunt deja în lucru și că vor fi lansate în a doua jumătate a acestui an. Și chiar dacă alte informații au cam lipsit, important este că cele două terminale au primit o confirmare oficială. De aici este treaba speculanților și a leak-urilor (marketingului).

Între timp, coreenii trag tare și cu noul flagship G3, care este deja disponibil în câteva țări Europene, printre care și România. Fără să comentăm deloc asupra culorii canalului pe care telefonul a ajuns deja în online-ul de la noi la prețul de 599 euro, dacă a ajuns cu adevărat, putem spune că prețurile pentru Europa încep de la 549 de euro (varianta de 16 GB pe amazon.de). Lucru care îl face și mai periculos pentru competitori. Și lupta la vârful Androidelor mai interesantă de urmărit!

lg g3 romania

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep