Mă uitam recent la ultimul episod din Cosmos, despre toate misterele universului, despre cum suntem doar niște picățele de pe o granulă de praf neînsemnată, plutind prin spațiu. Cum suma a tot ce suntem și am fost vreodată este atât de irelevantă la nivel cosmic, încât mă face să mă întreb dacă mai are vreo importanță faptul că XCOM, in cea mai mare parte, m-a dezamăgit. Dacă obsesia mea cu acea cratimă are vreun sens când te gândești la totul, la infinitatea universului. Normal că are sens! Motiv pentru care, ocazional, sau măcar în sufletul meu, mă voi referi la Xenonatus cu numele de X-Enonauts. Își merită acea cratimă, pentru că reușește să fie o adaptare mult mai fidelă, mai complexă, mai competentă și mai vastă a jocului aceluia. Știți voi, acel joc vechi de 20 de ani. Apărut pe vremea când Tele 7 ABC era numai un zvon, ca apa caldă și mărcile germane. Dragul joc UFO: Enemy Unknown. Sau cum e mai popular cunoscut și marcă înregistrată, X-Com: UFO Defense. Dacă nu îl știți: extratereștri invadează planetă, tu controlezi o agenție secretă care luptă împotriva lor, managementul bazei e în timp real, interceptarea OZN-urilor cu avioane la fel, ai soldați pe care îi trimiți în lupte pe ture împotriva forțelor invadatoare.
Xenonauts a fost produs de Goldhawk Interactive, pe parcursul a 5 ani de zile, cu un buget care poate fi descris ca fiind cam cât o fracțiune din ce-a cheltuit 2K numai pe o reclamă a lui XCOM. O sumă atât de mică, încât nu poți decât să stai și să te întrebi ce ar fi putut realiza dacă aveau mai mulți bani. Practic, nu trebuie să mă întreb, știu. Erau trecute clar obiectivele lor adiționale, cele pe care nu le-au putut finanța, iar cu ele, jocul ar fi fost chiar mai bun decât este acum, mai complet, cu tot cu abilități psihice, mai ca un exemplu care să sublinieze de ce XCOM a ratat atât de multe lucruri. Xenonauts, dacă nu era evident, este un joc bun. Până acum i-am dedicat cam 30 de ore, dintre care măcar 24 erau în aceeași campanie. Este foarte ușor să rămâi prins în el, să vrei să mai mergi încă o rundă la misiunea de teroare în care te afli, să aștepți să mai dobori încă un OZN, să construiești măcar încă un laborator, să cercetezi măcar încă o tehnologie nouă înainte de a te culca, și să îți dai seama că n-ai prea dormit de câteva zile. Cu toate acestea, nu este perfect, iar critica principală pe care o am la adresa sa este modul în care tratează costul acțiunilor. Orice atac va costa un procent din punctele maxime de acțiune ale soldaților tăi, indiferent cât de mult vor crește acestea, nu vor putea trage cu o armă grea mai mult de o dată, nu vor putea ținti cu o pușcă de lunetist mai mult de o dată pe rundă. Și înainte să spuneți, „Dar n-avea și UFO costuri procentuale?”, îmi rezerv dreptul să vreau ceva evoluție, nu doar copiere.
Citiți continuarea pe Games-Arena
