HomeFeaturedFocusApple aduce oameni de la Tag Heuer

Apple aduce oameni de la Tag Heuer

Lucru care alimentează instant o serie de speculații cum că Patrick Pruniaux, fost Sales and Retail Vice-President, vine în mod special pentru a pune umărul la realizarea unui iWatch care să fie privit mai mult ca un accesoriu fashion, așa cum este un ceas normal, decât un device încărcat de tehnologie, pe care mulți par a-l disprețui tocmai din cauza aspectului. Nu vreau să fiu rău, dar am auzit același discurs și atunci când la Apple a venit Paul Deneve, fost CEO la Yves Saint Laurent sau Angela Ahrendts, fost CEO la Burberry Group. Și deocamdată expertiza lor mult trâmbițată, nu prea se vede. În continuare Moto 360 pare cel mai reușit smart-watch de până acum. Și totuși sper sincer ca celor de la Apple să le iasă ceva și mai interesant, pentru că mă număr în rândul celor care consideră că un ceas trebuie în primul rând să arate bine și doar mai apoi să aibă și niște funcții interesante.

Tocmai de aceea, îi urez sincer succes lui Patrick Pruniaux (care, din cauza job-ului, își arată ceasul în toate fotografiile în care apare), de parcă l-ar interesa ce îi urez eu. Asta deși nu pot să nu menționez că și Tag Heuer au cochetat cu telefoanele smart mult prea scumpe pentru ceea ce oferă. Și uite așa ajung iarăși la Vertu for Bentley și mă inflamez.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep