HomeFeaturedFocusChestii verzi: incarcatoare solare publice pentru device-urile mobile

Chestii verzi: incarcatoare solare publice pentru device-urile mobile

Mda… Din păcate nu se întâmplă la noi, dar visătorul din mine încă mai speră că la un moment dat, aceste inițiative ecologice vor ajunge și pe pământ mioritic. Până atunci, băloșesc de fiecare dată când văd astfel de acțiuni pe la alții. Și încerc să vă transmit și vouă o parte din aceste informații, în ideea că vă contaminez puțin cu virusul.

Așadar, iată că oficialitățile din Boston au demarat un proiect, susținut și de Cisco și Verizon, prin care fiecare bancă din parc beneficiază de un încărcător pentru device-urile mobile, pe bază de energie solară. Orice persoană își poate încărca telefonul sau tableta fără nici un cost, singurul inconvenient fiind reprezentat de forma și dimensiunea acestor mini-centrale solare, cam cât o servietă, care se găsesc pe fiecare bancă din parcurile pe care chiar locuitorii Boston-ului le vor alege.

Valizele respective se numes “soofa”, iar plasarea lor va începe imediat ce faza de decizie publică se va încheia. Pe lângă rolul de convertire a energiei solare în energie pentru device-urile locuitorilor și vizitatorilor din Boston, soofa-urile vor mai colecta informații despre calitatea și compoziția aerului și nivelul zgomotului. Să sperăm că se vor opri aici și că nu vor aduna și alte informații, din telefoanele utilizatorilor sau nu vor înregistra discuțiile îndrăgostiților din parc.

via Boston Globe

2 COMMENTS

  1. Si altii vor mai balosi mult si bine si dupa ce vor ajunge pe plaiul mioritic , esti constient de asta , nu ? 😀

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep