HomeFeaturedFocusChestii verzi: proiecte pe doua roti

Chestii verzi: proiecte pe doua roti

Ca să fim și mai limpezi, doua roți și pedale. Adică biciclete. Unele mai speciale, care mi-au atras atenția prin ineditul pe care îl propun. Sunt două proiecte distincte, ambele interesante. Este vorba despre o bicicletă care transformă pedalatul în energie pentru device-urile mobile. Și chiar mai mult, dat fiind că folosește tehnologia cuplajului inductiv rezonant pentru transferul energiei, omul din spatele proiectului vede, pentru viitor, posibilitatea de a încărca și biciclete electrice care merg pe aceeași pistă. Bineînțeles, cu ajutorul unei piste de biciclete ceva mai evoluate. Și dacă tot am vorbit despre vizionarul din spatele acestui proiect, este vorba despre Offer Banfi, un fost student alRoyal College of Art, un om de admirat pentru viziunile sale, pe care le găsiți în materialul sursă de pe Inhabitat.

Noi o să ne întoarcem puțin privirea asupra altui proiect, unul ceva mai palpabil. Un kit care poate tranforma orice bicicletă obișnuită într-una electrică. Ideea din spatele acestui kit este aceea de costuri mult mai reduse față de orice bicicletă electrică. Proiectul, care încă se află în stadiul de propunere pe Kickstarter, îi aparține americanului Micah Toll și, chiar dacă și-a depășit deja targetul, încă mai caută susținere.

Barak-Kit

Kitul respectiv este format dintr-un motor ascuns în butucul unei jenți custom (disponibilă în toate dimensiunile), un controll-er, o baterie și o manetă de accelerație. Ideea este interesantă și se poate dovedi utilă la urcarea unor pante sau la drumurile urbane mai lungi. Asta deși un biciclist adevărat nu va are cum să fie de acord cu orice ajutor electric. Încă un fapt inedit, proiectul se numește Barak Electric Bicycle Conversion Kit și propune autonomii de la 32 la 49 de kilometri, la viteze maxime de 29 – 32 de kilometri pe oră, contra a 585 – 655 dolari. Variațiile sunt în funcție de modelul de kit ales.

Îmi place mai mult ideea primului proiect, ca și aspectul bicicletei de altfel, dar, dacă ar fi de ales între un kit Barak (nu Obama) și un scuter de exemplu, parcă îmi devine drag și al doilea proiect. Oricum ar fi, sunt chestii verzi și asta îmi este suficient pentru a le îndrăgi pe amandouă.

via Inhabitat, Kickstarter

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep