HomeFeaturedFocusAster, viziunea Vertu despre preturi decente

Aster, viziunea Vertu despre preturi decente

Să nu vă lăsați păcăliți deloc de chestia asta cu prețurile decente, cu versiune mai ieftină și alte texte pe care le aruncă oamenii de marketing de la Vertu. Aster este un smartphone Android, cu o configurație destul de premium, dar care în nici un caz nu justifică un interval de preț de 6.900 – 9.700 de dolari. E drept, tot Vertu ne-a arătat cu Signature Touch că se poate și mai bine, unde mai bine înseamnă peste 11.000 de dolari. După umila mea părere, nici măcar finisașele exotice și faptul că telefonul este lucrat manual aproape în totalitate nu merită suma respectivă, dar încrederea de sine și grandomania care mângâie orgoliul anumitor persoane care se vor mai speciale decât mulțimea, s-ar putea să merite sumele respective.

Totuși, ca să lămurim pe scurt un aspect pe care l-am mai discutat cu alte ocazii, un telefon de lux nu este nici pe departe asemănător cu un ceas de lux. Primul își pierde valoarea în timp, datorită perisării configurației. Așa că ăștia care vă dați mari iubitori de Rolex și încercați să luați în brațe și conceptul de smartphone de lux, mai ușurel. Un telefon de lux are întotdeauna ceva conotații de snobism. Cel puți asta este părerea mea.

Revenind la Vertu Aster, din punct de vedere al specificațiilor, avem de-a face cu un display de 4,7 inchi și 1080p protejat de safir, în spatele căruia se ascund un chipset Snapdragon 801, un quad-core la 2,3 GHz, o memorie internă de 64 GB, o cameră de 13 megapixeli care poartă semnătura Hasselblad, un acumulator de 2275 mAh și un Android 4.4. KitKat. Frumos, dar nu senzațional.

Lucrurile se schimbă la nivel de finisaje, acolo unde structura de titan este învelită manual cu piele atent aleasă dintr-o gamă pe care, vrând-nevrând o să v-o prezint în engleză, pentru că nu sunt lămurit care parte este realitate și care este poezie: Calf leather (Onyx, Lagoon, Blush), Karung snake skin (Caviar, Tangerine, Raspberry) and Cognac Ostrich. Adăugați butonul realizat din rubin șlefuit manual și avem imaginea unui aparat premium îmbrăcat în materiale exotice, care, culmea, dau un tot unitar destul de inutil. La fel ca majoritatea obiectelor exclusiviste.

via Vertu

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep