HomeFeaturedFocusApple e pe val! Pronosticuri optimiste pentru ultimul trimestru din 2014

Apple e pe val! Pronosticuri optimiste pentru ultimul trimestru din 2014

Așa cum este firesc atunci când între două companii există o relație aparte, de prietenie, cu ghilimelele de rigoare, dacă una dintre părți suferă un declin, cealaltă iese imediat la rampă și își arată bunăstarea. Este vorba despre Samsung și Apple, concurența acerbă dintre cele două entități și aparenta înțelegere pe care colaborarea pusă la cale recent părea să o inducă.

Însă, cum sângele apă nu se face și instinctul de rechin rămâne, iată că, după ce ieri am văzut că degringolada de la Samsung încă continuă, Apple iese la rampă și, prin vocea unor analiști de-ai casei, anunță că în ultimul trimestru al anului va avea vănzări foarte bune. Estimate la 71,5 milioane de bucăți livrate, din care 60%, adică peste 41 de milioane de bucăți iPhone 6 (fără Plus, ăsta scârțâie la vânzări). De la trimestru la trimestru, creșterea este 82 de procente. Bunăstare, nu glumă. Mai ales prin comparație cu Samsung. Domnul analist de la KGI Securities, Ming-Chi Kuo, știe mai bine de ce!

Oricum, trebuie lăudat pentru decența de a prezice și o scădere la fel de spectaculoasă a vânzărilor de iPhone în primul trimestru al anului viitor.

via Business Insider

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep