HomeFeaturedFocusSi a venit hardware nou Windows 10: Surface Hub, 84 inci display...

Si a venit hardware nou Windows 10: Surface Hub, 84 inci display 4K all in one

Surface Hub

Cu toții așteptam noutăți în zona hardware la anunțul de azi al Microsoft legat de elementele noi din Windows 10. Aș putea să pun pariu că nimeni nu se aștepta ca hardware-ul prezentat să fie un display de 84 inci, 4K cu Windows 10, denumit Surface Hub și HoloLens, ochelarii care afișează holograme.

Pentru cine își mai aduce aminte de masa Surface, prezentată parcă acum un secol de Microsoft, Surface Hub nu e neapărat ceva nou. Aceiași idee, mult mai finisată, e acum un display 4K cu mulți senzori și suport pentru pen.

În realitate Surface Hub e un produs cu totul nou, poate unul care dă startul unei avalanșe de inovație în zona enterprise. Și funcționează cu Windows 10. Ai zice că e departe de orice produs cu Windows 10 pe care l-ai văzut până acum și cu toate astea e un Windows: are integrat Skype de business, oferă o interfață OneNote pentru a insera note, grafice în timpul ședințelor, are facilități Snipping plus opțiuni de management pentru conferințele online ca să le facă mai productive.

Surface Hub e dedicat zonei enterprise, are difuzoare, camere web și teoretic va putea prelua funcția de instrument de comunicare și interacțiune. Locul său va fi în birouri și sălile de conferințe ale companiilor inovatoare.

Din tot ceea ce a prezentat astăzi Microsoft la evenimentul despre Windows 10, Surface Hub mi se pare de departe produsul cu cel mai mare impact imediat în modul în care ne desfășurăm activitatea.

Aștept cu interes prețuri și date despre disponibilitate.

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep