HomeEvenimenteARTmania Festival Sibiu 2015, primele nume de pe line-up

ARTmania Festival Sibiu 2015, primele nume de pe line-up

Fiind vorba despre o ediție aniversară, cea de-a zecea, este normal ca totul să fie cât mai special. Iar nume precum Apocalyptica (FI), Anathema (UK), Clan of Xymox (DE) și Saturnus (DK), primele indicii despre organizarea ediției din acest an, nu lasă umbre de îndoială că așa va fi. Am fost, în ultimii doi ani, din postura de parteneri media, altături de cei de la ARTmania Events atunci când au organizat festivalul de la Sibiu. Puțină muzică de calitate nu strică nimănui.

Cu o structură similară și în acest an, concertele principale se vor desfășura în weekend-ul 31 iulie – 1 august, într-o locație nouă ce urmează a fi comunicată în perioada imediat următoare. Aici este, de fapt, una dintre primele vești bune pentru acest eveniment. Nume precum Apocalytica, live în premieră pe scena ARTmania, sâmbătă, 1 august 2015, Anathema, cu Vincent, Jamie Cavanagh, Daniel & co., ce revin la Sibiu pentru a sărbători alături de publicul ARTmania zece ani de experiențe și concerte de neuitat, Clan of Xymox, care se numără printre primii adepți ai darkwave-ului, sau Saturnus, una dintre cele mai inspirate și recunoscute formații din aria melodic doom, sunt doar primele nume care se așează pe lista cu invitați de marcă. Vă vom ține la curent cu evoluția organizării ediției din 2015 a festivalului ARTmania Sibiu.

apocalyptica

Abonamentele, valabile pentru toate evenimentele din cadrul festivalului, sunt disponibile la prețul de 115 lei până la sfârșitul lunii februarie și ajung la 180 lei în zilele de festival. Ele pot fi achiziționate din rețelele magazinelor Diverta, Eventim, sau de la sediul ARTmania și online de pe artmaniafestival.ro.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep