HomeGames ArenaDetalii despre Rise of the Tomb Raider

Detalii despre Rise of the Tomb Raider

Rise of the Tomb Raider, prescurtat RotTR, a nu fi confundat cu RotTR celălalt, adică Rise of the Triad Redemption, un nume pe care l-am sugerat pentru un DLC făcut special pentru a avea exact aceeași prescurtare cu noul Tomb Raider și absolut nimic altceva, a primit detalii noi.

Ca parte dintr-un articol masiv din Game Informer, tipic pentru companiile care știu cu cine să vorbească și cui să își vândă sufletul dacă vor să aibă ceva succes pe console prin SUA, publicația deținută de cel mai mare lanț de distribuit jocuri de pe continent are o exclusivitate cu informații despre acest joc.

În RotTR Lara va vizita Siberia, călătorind prin frig și zăpadă și urși pentru a descoperi secretele nemuririi, undeva într-un oraș construit de un Vladimir din secolul XIII. De ce? Pentru că lumea o crede nebună ca urmare a evenimentelor mai bizare din primul Tomb Raider.

Alături de ea va fi și Jonah Maiava, bucătarul din jocul anterior, și frig, foarte mult frig generat dinamic, alături de alte efecte atmosferice, ca ceață. Lara va trebui să supraviețuiască pe cont propriu în acest mediu plin de pericol, culegând resurse, metale, minerale, piei de animale, pentru a confecționa ustensilele necesare.

Lara va mai avea și o progresie în nivel, așa că o să omoare și mai multe animăluțe nevinovate în cruciada sa maniacală. De asemenea, puzzle-uri, cu catacombe mari, și aparent descifrarea unei limbi antice. Poate va fi limba secretă Microsoftică sau Cuțitînspatiolă.

De asemenea, jocul tot nu a fost anunțat oficial pentru altceva decât familia XboxOne.

Material preluat de pe Games Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep