HomeEvenimenteIFAApple umar la umar cu Samsung! Vom avea iPhone 6C?

Apple umar la umar cu Samsung! Vom avea iPhone 6C?

Au început să circule niște zvonuri prin piață cum că la refresh-ul din septembrie prin care în coada denumirilor celor două terminale Apple vom mai adăuga câte un S, fără să știm foarte clar de la ce vine și mai ales ce aduce el în plus, să ne lovim și de un C. Cu alte cuvinte, ar fi posibil ca, în ciuda succesului destul de mic de care s-a bucurat versiunea low-cost a Apple, iPhone 5C și mai ales în ciuda afirmațiilor conform cărora nu se va mai repeta această eroare (pentru că Apple nu este o companie care să ofere low-budget-uri), să o vedem totuși reiterată.

Unii ar spune că, dacă tot au ieșit la suprafață acuze cum că, urmând exemplul Apple, Samsung a scos două produse premium (și așa sunt) poziționate sus ca preț, poate puțin supra-evaluate, încerînd să copieze relația dintre terminalele Apple și consumatorii dedicați acestui brand, a venit acum și rândul Apple să se inspire de la Samsung și să încerce să se adreseze și acelui grup de utilizatori care nu vor să dea pe un telefon smart nou valoarea unei mașini second-hand de vreo 10-15 ani vechime. Numai că este o problemă! Deși a fost targetat ca versiune budget-friendly, iPhone 5C s-a vândut destul de scump pentru ceea ce avea de oferit. Practic nu a ieșit din strategia Apple, care nu știe să vândă ieftin. Nu este treaba mea să judec prea tare tactica Apple, mai ales că, atâta timp cât ea funcționează și lumea doarme nopțile pe la cozi când apare un nou iPhone, este una câștigătoare.

Totuși, m-aș mira puțin să văd reînviată seria C. Deși, dacă stau bine să mă gândesc, au mai făcut cei din Cupertino chestii nefăcute. Mai țineți minte replica venită odată cu lansarea lui iPhone 5, venită ca un răspuns la reproșurile că ecranul este prea mic? Aia cu ”utilizatorul de iPhone are nevoie de un telefon mic, pe care să îl poată manevra ușor cu o singură mână”? Luați în mână un iPhone 6 Plus și mai vorbim!

Oricum, trebuie să păstrăm și o rezervă asupra acestor zvonuri, evident neoficiale, mai ales că ele sunt realtiv ciudate. Chipurile iPhone 6C va avea un display de 4 inchi. Ca să încapă într-o mână, na!

via Digitimes

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep