HomeFeaturedFocusApar primele specificatii ale noului Moto X

Apar primele specificatii ale noului Moto X

Evident unele neconfirmate oficial, doar mai sunt ceva mai bine de două luni de zile până când vom avea un anunț oficial despre viitorul flagship al Motorola, care va avea misiunea de a duce mai departe o serie mult îndrăgită de public. Așa că este recomandată precauția în ceea ce privește informațiile de natură tehnică pe care le avem până acum despre generația 2015 a Moto X.

În primul rând trebuie menționată memoria RAM despre care se spune că va fi de 4 GB, asta pentru că tocmai am vorbit despre această capacitate încă uimitoare pentru memoria RAM, prezentă și la Xiaomi Mi Note Pro. Se pare că va lucra în combinație cu un chipset Qualcomm Snapdragon 808, semn că nu toată lumea a găsit cheia la problemele de temperatură crescută ale lui Snapdragon 810, așa cum se laudă Xiaomi că a făcut-o.

Un display AMOLED QHD de 5,2 inchi, capacități de stocare internă de 32 sau 64 de GB, o pereche de camere foto de 16 și de 5 megapixeli, un Android 5.1.1 Lollipop și un acumulator de 3280 mAh sunt alte caracteristici tehnice pe care se spune că le va îngloba noul Moto X. Încă odată, informații care nu sunt oficiale, astfel încât o doză de scepticism este bine venită.

via Phone Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep