HomeFeaturedFocusLG G4c, sa fie oare versiunea mini?

LG G4c, sa fie oare versiunea mini?

Nu îmi place deloc conceptul de mini în denumirea unui telefon, cel puțin nu așa cum îl folosesc toți marii producători. Din punctul meu de vedere ar trebui să însemne doar o dimensiune mai redusă a ecranului, pentru aceia mai conservatori, care nu se împacă cu terminalele mari și care au luat în brațe iPhone 4 tocmai pentru că poate fi ținut cu o singură mână, lejer. O copie fidelă a flagship-ului, cu un ecran de 4,5 inchi, cam asta ar trebui să fie versiunea mini (bineînțeles, pe segmentul de top al fiecărui producător), în viziunea mea. Și în nici un caz un entry-level sau low-cost cu aspect similar, dar cu specificații mult prea slabe, pentru că nu face bine la imagine. Însă nu prea gândește nimeni așa. Și aici nu vorbim numai despre LG, ci și despre HTC, Samsung și alții. Sony parcă s-a străduit ceva mai mult, așa că merită nominalizat la panoul de onoare.

Acum, că mi-am răsuflat puțin năduful, să ne întoarcem către LG G4c, care se pare că a ieșit la lumină, deocamdată într-un mod neoficial, la nivel de zvonuri. Nu sunt multe de spus, mai ales că sunt informații fără suport din partea LG. Un display de 5 inchi (și probabil 720p), un chipset Snapdragon 410 cu procesor quad-core, stocare internă de 8 GB, camere de 8 și de 5 megapixeli și, cel mai probabil, 1 GB de memorie RAM. Nimic spectaculos, avem deja seria Magna, Spirit, Leon și Joy. Doar îi mai adăugăm un membru. Unul care se pare că se va lansa luna viitoare, inclusiv în Europa.

via Engadget

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep