HomeFeaturedFocusZTE ataca pietele occidentale in mod organizat

ZTE ataca pietele occidentale in mod organizat

Mai exact, va dedicat un sub-brand acestor piețe, după modelul Nubia, care a reușit să se impună destul de puterni în Asia. Și o va face într-un mod foarte agresiv din punct de vedere al specificațiilor terminalului care va deschide balul peste ocean, lucru pentru care ar merita toate laudele. Tot m-am plâns eu de atâtea ori că nu ies producătorii chinezi din țară de la ei cu terminalele de top pe care le realizează, așa că acum ZTE îmi demonstrează contrariul cu Axon, numele sub care va lansa pe piețele occidentale o colecție de terminale. Asta deși compania face eforturi să separe acest nume de cel inițial, de ZTE, efortui dejucate cumva de cei de la GSM Arena.

Primul smartphone sub acest nou nume de Axon se va lansa în Statele Unite, la New York, undeva la mijlocul lunii iulie. Informația este oficială, la fel și teasingul care se face deja de către producător și care a dat de înțeles că primul Axon va avea o memorie RAM de 4 GB și că va fi capabil să înregistreze video la rezoluție 4K. Asta înseamnă că va fi un flagship. Trebuie văzut și dacă Occident înseamnă și europa în accepțiunea ZTE sau vom asista, la un moment dat la nașterea unui nou brand, dedicat exclusiv continentului nostru. Până atunci, va fi interesant de văzut dacă ZTE își va asuma numele de Axon sau va încerca să pară cât mai departe de el.

via GSM Arena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep