HomeFeaturedFocusOrange a strans bani frumosi pentru olimpicii romani

Orange a strans bani frumosi pentru olimpicii romani

Promisiunea inițială făcută de Orange, de a ajuta tinerii olimpici din România cu câte o sumă de bani, în care operatorul a încercat să implice și o parte din clienții săi, pare a fi o reușită din toate punctele de vedere. Pe de-o parte, aproximativ 200.000 de clienți Orange au utilizat opțiunile care direcționau un procent din costuri înspre contul special creat pentru olimpicii de la noi din țară. Pe de altă parte, pe lângă cei peste 86.000 de euro strânși aici, a venit o nouă rotunjire din partea Orange România, care a completat diferența până la 100.000 de euro.

Rezultatul a fost că fiecare dintre elevii olimpici selectați a putut primi câte 2500 euro pentru pregătirile ce vor urma.

„Prin această campanie am dorit să le propunem clienților, pe lângă o ofertă cu minute, mesaje și internet din plin, și invitația de a ni se alătura pentru a face o faptă bună. Modul în care ei au răspuns atât ideii campaniei, cât și celor două opțiuni lansate, este încurajator și le mulțumim pentru implicarea în susținerea educației și inovației. Acestea sunt două zone apropiate nouă, cu atât mai mult cu cât elevii de astăzi sunt cei care vor crea inovaţiile şi tehnologiile de mâine.” a  declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer la Orange România.

Cei 100.000 de euro vor fi distribuiți la începerea şcolii către elevii de clasa a IX-a care au obţinut în acest an cel mai mare punctaj la etapa judeţeană a Olimpiadei de matematică. Bravo Orange!

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep