HomeFeaturedFocusSamsung domina in continuare piata de smartphone

Samsung domina in continuare piata de smartphone

Și pare să o facă destul de categoric, conform cifrelor publicate de TrendForce, care reflectă vânzările de pe piața de smartphone pentru al doilea trimestru al acestui an. Samsung și-a adjudecat o felie de 26,8 procente din livrările de smartphone destul de mare prin comparație cu cea de doar 16,4 a celor de la Apple, rivalii tradiționali. Cei de la Huawei s-au cocoțat pe podium cu 7,6% cotă de piață, devansându-i pe concetățenii de la Xiaomi, care au doar 5,9%. LG completează top 5-ul cu 5,8%, destul de aproape de Xiaomi.

smartphone sales q2 2015

Mă suprinde faptul că, deși avansul Samsung este unul confortabil, cei de la Trend Force au sărit cu nori negrii deasupra coreenilor, încercând să inoculeze ideea că plafonarea pieței globale de smartphone (care deocamdată și-a încetinit simțitor viteza de creștere) este aproape și că Samsung va avea cel mai mult de suferit de pe urma ei. La fel, și amenințarea producătorilor chinezi, se pare că va lovi cel mai tare tot în Samsung, dacă e să ne luăm după TrendForce.

La o primă vedere mi se pare cel puțin rău intenționată la adresa Samsung această abordare a cifrelor, menită parcă să umbrească victoria categorică în fața Apple în meciul acesta, din Q2/2015. Este momentul coreenilor, să îi lăsăm să se bucure de el. Repede, până nu apare alt studiu, cu date total opuse. Se practică!

via TrendForce

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep