HomeFeaturedFocusAsus ZenFone Max pune accentul pe autonomie

Asus ZenFone Max pune accentul pe autonomie

Cei de la Asus au prezentat oficial un nou model din familia ZenFone, modelul Max, un mid-range al cărui principal argument de vânzare este acumulatorul de 5000 mAh care ar trebui să îi asigure, cel puțin în teorie, o autonomie cu mult peste media obișnuită pentru un smartphone. Terminalul pare anunțat puțin cam în pripă, având în vedere că va fi disponibil de-abia în octombrie și că sunt încă detalii care nu au fost făcute publice, însă cei de la Asus probabil că au vrut să profite de evenimentul destul de amplu pe care l-au avut în India. Spun asta pentru că ZenFone Max s-ar putea să fie un telefon țintit mai ales înspre acest gen de piețe.

Pe lângă acumulatorul de 5000 mAh, peisajul tehnic mai este compus dintr-un chipset Qualcomm Snapdragon 410, cu procesor quad-core, o memorie RAM de 2 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli (laser auto-focus, dual-tone LED flash), o cameră foto secundară de 5 megapixeli și un display de 5,5 inchi protejat de Gorilla Glass 4.

Așa cum spuneam, autonomia este principalul argument al acestui terminal. Însă competiția este acerbă (sau începe să fie acerbă) pe segmentul telefoanelor cu baterii de capacități mari. Doar în ultima vreme Gionee Marathon M4 sau Innos D6000 au marșat pe aceeași strategie. De văzut cum se va descurca un nume mai mare pe această nișă, pe care încă încerc să înțeleg dacă utilizatorii de rând o găsesc sau nu atractivă.

via PhoneArena

1 COMENTARIU

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep