HomeFeaturedFocusLG ne arata cateva functii noi ale lui V10

LG ne arata cateva functii noi ale lui V10

Odată cu noul smartphone de top al coreenilor și inovația sa principală, reprezentată de cel de-al doilea display frontal, LG a venit și cu câteva îmbunătățiri la nivel de software. Și dacă telefonul are șanse foarte mici de a fi în România la modul oficial, funcțiile inedite aduse de noua interfață grafică UX 4.0+ cu siguranță că își vor face apariția și pe alte modele viitoare de smartphone pe care LG le va scoate pe piață, dintre care, cu siguranță, unele vor ajunge și pe meleagurile noastre.

Cum șansele de a interacționa cu această interfață îmbunătățită sunt sensibil mai mari decât acelea de a vedea terminalul în sine, m-am gândit că materialul video pe care l-au publicat coreenii și în care accentul cade chiar pe aceste funcții noi, este unul bine-venit. Cu atât mai mult cu cât ele sunt evidențiate la modul comercial, îndemnând cumva utilizatorul să încerce să testeze aceste noi feature-uri și în mod direct.

Legat de LG V10 (care are un preț cam mare), eu încă mai sper că va avea loc o regândire a strategiei comerciale a coreenilor și că îl vom vedea și în România în mod oficial. Chiar și la prețul ăla exagerat. De văzut oricum îl vedem, dar aș prefera canalul cel mai alb cu putință.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep