HomeFeaturedFocusSony a prezentat la MWC noua linie Xperia X

Sony a prezentat la MWC noua linie Xperia X

Seria este formată din trei telefoane care vin cu aceeași dimensiune de display, un clasic 5 inchi, dar care propun trei tipuri de configurații pentru toate gusturile și exigențele tehnice, dar și pentru toate buzunarele. Sau aproape toate, pentru că știm că Sony are obiceiul puțin cam nesănătos de a-și supraevalua puțin produsele atunci când vine vorba de prețurile acestora. Noua serie de telefoane este compusă din Sony Xperia X, Sony Xperia X Performance și Sony Xperia XA.

Sony Xperia X vine cu două camere foto care îl scot în evidență. 23 de megapixeli pentru camera principală, cu tehnologie Smart Capture și care folosește Predictive Hybrid Autofocus și 13 megapixeli pentru amatorii de selfie-uri. O memorie RAM de 3 GB și o stocare internă de 32 GB, un chipset Qualcomm Snapdragon 650, un acumulator de 2620 mAh și un Android 6.0 Marshmallow definesc configurația acestui smartphone, care apare cu două boxe frontale și tehnologie Hi-Res Audio, semn că pe lângă camera foto pune accentul și pe experiența audio.

Sony Xperia X Performance urcă chipset-ul la un Qualcomm Snapdragon 820 și vine cu un display de 5 inchi full HD și aceleași memorii de 3 GB RAM și 32 stocare internă, precum și cu aceleași camere foto. Are o certificare IP68 care-i atestă rezistența la praf și apă și un senzor pentru citirea amprentei digitale, integrat în butonul home (lucru pe care îl are și Xperia X).

xperia x performance

Cel mai vitregit pare Xperia XA, care propune un display de rezoluție doar HD, cu o memorie RAM de doar 2 GB și o stocare de 16 GB. Coboară și chipset-ul până la un MediaTek MT6755, pierde certificarea IP68 și senzorul de amprentă, precum și boxele frontale, coboară camerele până la 13 și 8 megapixeli și capacitatea bateriei până la 2300 mAh.

xperia xa

Cam asta a arătat Sony în zona de smartphone, fără să vină deocamdată cu detalii de ordin comercial. Aș fi curios să văd cum percep fanii acestui brand prezența producătorului japonez la MWC 2016.

via GSM Arena

3 COMENTARII

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep