HomeFeaturedFocusiPhone-ul unui pasager a luat foc in timpul unui zbor

iPhone-ul unui pasager a luat foc in timpul unui zbor

Sunt tot mai frecvente aceste situații în care smartphone-urile unor utilizatori iau foc fără o cauză bine stabilită, punându-și stăpânii în situații care de care mai ciudate. După ce un domn a rămas în chiloți în mijlocul unui magazin, pentru că telefonul său s-a aprins în buzunarul pantalonilor, riscând să-i ardă zonele sensibile, după ce alt utilizator era sa ardă in somn, pentru că iPhone-ul său care se încărca s-a aprins (deși aici eu aș fi tentat să spun că și-a cam făcut-o cu mâna lui, nu dormi cu telefonul în pat, mai ales când se și încarcă), iată că acum un alt iPhone se aprinde în timpul unui zbor, alertând puțin echipajul și fiind pe punctul de a provoca o aterizare neprogramată.

Sunt convins că se întâmplă și cu telefoanele altor producători, dar, ca de atâtea ori, numele de Apple sau de iPhone atrage ca un magnet și aduce automat aproape o vizibilitate mai mare a materialului și a publicației. Și presă de can-can este destulă și pe la ei, altfel nu-mi explic cum de au putut întreba un oficial de-al liniilor aeriene dacă iPhone-urile ar trebui interzise în timpul zborurilor. Oficial sau fost pilot, sau chiar un neica-nimeni, nu contează. Ideea este una de tot rahatul și o spun din postura unuia care este departe de un fan-boy Apple.

Noroc că cel întrebat a avut destul de multă experiență în a evita un răspuns interpretabil pe care multe publicații în căutare de senzațional l-ar fi despicat mai apoi în cât mai multe fâșii:

“First of all, it would have to be an occurrence on a daily basis before that would ever be tolerated by the flying public. This is not the sort of situation where you have a hoverboard in the overhead, or stuffed in baggage, which is a big concern. The iPhones are almost universal on your person or right by you, so this is not something that’s not going to be discovered until it’s a problem.”

Toate problemele par să provină de la utilizarea unor accesorii sau acumulatori de la terți, nu originale Apple, la fel cum toate aceste situații au avut în centrul lor telefoane iPhone recondiționate. Evident, accesoriile originale sunt mult mai scumpe, dar astfel de situații ne arată că banii investiți merită din plin.

via Cnet

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep