HomeFeaturedFocusOukitel a prezentat K6000 Pro

Oukitel a prezentat K6000 Pro

Este vorba, așa după cum o trădează chiar și numele, despre un succesor al lui Oukitel K6000, care vine cu câteva îmbunătățiri de ordin tehnic, dar și cu un aspect fizic schimbat. K6000 Pro păstrează însă aceeași caracteristică folosită pe post de argument de vânzare ca și predecesorul său. Un acumulator cu o capacitate de 6000 mAh, care ar trebui să asigure o autonomie cu mult peste medie. Aici strălucește micul producător chinez, care pare a se fi specializat pe acumulatori de capacitate mare și în această arie de interes își caută fanii.

Oukitel-K6000-Pro_1

Oukitel K6000 Pro plusează față de predecesorul său la nivel de chipset, acolo unde propune un MediaTek MT6753 cu procesor octa-core, dar și la cantitatea de memorie RAM, unde propune 3 GB. Restul specificațiilor este alcătuit dintr-o stocare internă de 32 GB, un display full HD (1080 x 1920 pixeli) de 5,5 inchi, o cameră foto principală de 13 megapixeli, o cameră foto frontală de 5 megapixeli, conectivitate LTE, abilități dual-SIM, un senzor pentru citirea amprentei digitale și un Android 6.0 Marshmallow.

Telefonul a fost deja prezentat oficial, dar încă nu se cunosc detalii de ordin financiar. Aproape sigur nu va fi disponibil în afara Chinei decât prin intermediul vânzătorilor on-line specializați pe așa ceva.

via Android Headlines

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep