Cantitatea de informație digitală se dublează la aproximativ fiecare 2 ani, numai că soluțiile de stocare pe care le avem acum la dispoziție nu pot să țină ritmul. Și cred că este evident pentru oricine că mai devreme sau mai târziu va fi nevoie de un mediu nou de stocare care nu numai să fie capabil să permită înmagazinarea unor cantități tot mai mari de date, dar să fie și rapid și în plus să aibă și o durată de viață cât mai mare.
Și dacă s-ar folosi DNA-ul pentru așa ceva? Ei bine se pare că se poate, start-up-ul Twist Bioscience le-a demonstrat celor de la Microsoft că au tehnologia necesară de a împărți, scrie și recupera date (100% din datele scrise cu această tehnologie au fost recuperate/citite), scalabil, chestie ce pare să fie o soluție viabilă pentru un mediu de stocare al viitorului, cu o durată de viață de sute de ori mai mare decât cea a dispozitivelor actuale.
Folosirea DNA ca și soluție de arhivare ar putea să vină cu răspunsul la două întrebări esențiale: durata de viață și densitatea de stocare. Vreo 2000 de ani fără ca informația să fie deteriorată e o durată de viață la care puțină lume se gândește acum, iar la nivel de densitate, un singur dram de DNA ar putea stoca până la 1 miliard de GB (aproape 1 zetabyte) de date.
Sună bine, nu?
Și celor de la Microsoft li s-a părut interesant și ca urmare au cumpărat de la Twist Bioscience 10 milioane de unități de ”long oligonucleotides”, create artificial pentru a fi studiate în vederea folosirii lor ca soluții alternative pentru stocare.
Nu mă aștept să văd mâine sau poimâine vreun rezultat imediat, dar mi-ar plăcea să lucrez pe proiectul ăsta la Microsoft Research.
via twistbioscience
