HomeUncategorizedActiunile Apple au atins un minim pentru ultimul an

Actiunile Apple au atins un minim pentru ultimul an

Apple-Store

S-a întâmplat vineri, când valoarea acțiunilor Apple ajunsese, la un moment dat, la 91,85 dolari, cea mai coborâtă valoare pentru ultimul an de zile. Trebuie spus însă și că valoarea a crescut puțin imediat după aceea, ziua de vineri închizându-se la o valoare de 92,72 dolari. Însă, cel puțin la nivel de imagine, acest minus istoric pentru ultimul an de zile, este o palmă pe obrazul companiei din Cupertino. Și este un instrument tare folositor în mâna acționarilor care îi vor capul lui Tim Cook.

actiuni Apple

Se pare că efectul cifrelor financiare ale Apple care au scăzut pentru prima dată în istorie este unul ceva mai amplu decât ar fi părut la prima vedere. Pe de altă parte, sunt destul de convins că nu va fi atât de tragic pe cât așteaptă unii, având în vedere că chiar și așa, Apple rămâne cea mai valoroasă companie de pe piață (peste 500 de miliarde de dolari) și că, cu tot acest minim istoric pentru ultimul an, prețul acțiunii este unul mult mai mare decât cel existent în momentul în care Tim Cook a preluat frâiele companiei din Cupertino. Iar maximul istoric a fost atins tot în mandatul său. Da, cred că mă număr printre cei care cred că Tim Cook merită în continuare credit, în ciuda faptului că nu sunt un fan Apple.

Au existat și voci care au pus aceste scăderi pe seama opoziției autorităților din China față de produsele companiei.

via PhoneArena

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep