HomeCloud & MobilityCat de cool: Outlook si Calendar au clienti de HoloLens

Cat de cool: Outlook si Calendar au clienti de HoloLens

WP_20160527_16_15_54_Pro

La finalul lunii mai m-am jucat cu un HoloLens preț de câteva minute, suficient cât să îmi dau seama cât de faină e tehnologia și ce orizonturi interesante deschide. Acum vin să vă spun că Microsoft a anunțat că oferă aplicațiile Outlook și Calendar (Universal Windows Platform) pentru Windows Holographic, adică pune la dispoziția utilizatorilor de HoloLens aplicațiile pentru citirea email-urilor și a calendarului direct de pe HoloLens.

Oulook-on-Hololens-2-800x420

Dacă soluțiile similare de realitate augumentată/virtuală oferite de HTC, Oculus sau Samsung sunt centrate mai degrabă pe zona e entertainment și jocuri, Microsoft spune (și are dreptate) că nu e deloc așa, și că soluția HoloLens (de realitate augumentată sau mixtă, cum îi spun ei) poate să fie folosită și productiv.

Cu noii clienți de Outlook și Calendar, în HoloLens se pot agăța (la propriu) pe ziduri lista de email și calendarul, în așa fel încât să fie tot timpul în câmpul vizual. Cred că e o chestie faină, mai ales că ochelarii HoloLens pot să fie folosiți o perioadă mai mare (au autonomie de 4 ore +) și atunci unii vor considera esențial să poată vedea și ce email-uri sau sau la ce întâlniri vor lipsi și totul într-o manieră futuristă.

Pentru Microsoft nu e un efort foarte mare, chiar din contră, arată valoarea UWP – ecosistemul Universal Windows Platform începe să dea roade: același client de Outlook scris pentru Windows 10 poate funcționa (cu mici ajustări) pe Windows 10 Mobile, HoloLens și Xbox One.

Vouă cum vi se pare ideea de a vedea mereu lista din Outlook agățată (virtual) de peretele din birou? Pentru mine ar fi o chestie cool.

via Microsoft

Ionuţ Bălan
Ionuţ Bălanhttps://www.mobzine.ro
Gadget enthusiast. Ruby Developer. Security addict. IT industry analyst. Reviewer & speaker.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep