HomeFeaturedFocusHuawei nu se desparte de Android

Huawei nu se desparte de Android

huawei

Ca un fel de răspuns, de reacție oficială la zvonurile care au circulat săptămâna trecută și care făceau referire la un sistem de operare propriu pe care Huawei a început să și-l dezvolte pentru a-și reduce dependența de Androidul celor de la Google, oficialii companiei au ieșit public să confirme relația fără absolut nicio problemă cu Google. Și s-a întâmplat la cel mai înalt nivel, adică chiar prin vocea CEO-ului Huawei, care a declarat că atâta timp cât Androidul este un sistem de operare open pentru producători.

Reacția este una cât se poate de normală și firească în acest context. Omul a știut să puncteze finuț că în momentul în care vor apărea schimbări în politica de licențiere a Google către producătorii de dispozitive mobile (și eu cred că vor apărea!), orice producător care se respectă trebuie să aibă o soluție de back-up, dar, în același timp, a lăsat impresia că momentan totul este perfect. Nu avea cum să aibă un alt discurs, la fel cum nu putea (și nici nu a făcut-o) să confirme faptul că într-adevăr Huawei lucrează la un sistem de operare propriu, lucru care probabil se și întâmplă.

Eu cred că va veni un moment în care Google va decide să scoată bani mai mulți din Android și relațiile cu producătorii de dispozitive mobile vor suferi schimbări majore. Tocmai de aceea, într-o astfel de eventualitate, cel mai benefic pentru utilizatori, dar și pentru producătorii de smartphone-uri și tablete ar fi să dezvolte un sistem de operare alternativ. Și pentru că efortul este destul de mare, cel puțin prin perspectiva volumului de aplicații pe care trebuie să îl oferi utilizatorului, ideal ar fi ca marii producători să coopereze și să dezvolte un singur sistem de operare. Samsung încearcă cu Tizen, dar este departe de succes, producătorii chinezi au și ei ciudățenile lor, SailfishOS sau Firefox se zbat, acum vine și Huawei cu KirinOS… Dar e destul de greu. Chiar cred că împreună ar fi mult mai simplu și în același timp ar reprezenta o competiție mai serioasă și pentru Google. Însă, pentru asta, ar fi nevoie de cooperare, de renunțare la anumite rivalități. Se poate? Doar timpul o va spune.

via GizmoChina

2 COMENTARII

  1. oare e cineva atat de natang incat sa creada ca Huawei sau oricare alt chinez va renunta vreodata la Google? Cum sa faca asta cand succesul e garantat: sistem de operare varza, aplicatii piratate, costuri 0 de licentiere si dezvoltare.

    • Daca acele costuri de licentiere nu vor mai fi zero, se schimba ecuatia. Exact asta spune si materialul, exact asta a spus si oficialul Huawei: nu renunta la Android atata timp cat nu vor exista costuri de licentiere.

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep