HomeFeaturedFocusHTC Desire 10 Lifestyle trece prin AnTuTu

HTC Desire 10 Lifestyle trece prin AnTuTu

htc desire 10 pro

Evident, cu această ocazie, telefonul despre care am mai vorbit în momentul primelor specificații care au ajuns în atenția opiniei publice și, mai apoi, în momentul în care o fotografie cu el a fost scăpată pe Internet și-a dezvălui o parte din secretele sale de natură tehnică. Așa se întâmplă de obicei în momentul în care un terminal trece printr-o aplicație de benchmark, oricare ar fi numele acesteia. Astfel, s-au confirmat o parte din informațiile pe care le știam deja despre HTC Desire10 Lifestyle, iar altele s-au completat până la un punct în care, inevitabil, ne întrebăm oare cu ce ar mai putea să surprindă telefonul în momentul anunțului oficial. Până să ne frământâm cu astfel de dileme, haideți să vedem cam care este configurația acestui smartphone cu care producătorul taiwanez va ataca segmentul mid-range.

Un chipset Qualcomm Snapdragon 400, cu procesor quad-core și GPU Adreno 305 se va ascunde în spatele unui display de 5,5 inchi și 1280 x 720 pixeli. O memorie RAM de 2 GB, o capacitate internă de stocare de 32 GB, o cameră foto principală de 13 megapixeli, una dedicată selfie-urilor de 5 megapixeli și un Android 6.0 Marshmallow sunt datele care au ieșit la iveală cu ocazia testării în AnTuTu Benchmark.

Nimic care să te dea pe spate, un mid-range ca oricare altul. Însă o politică cinstită de prețuri și mai ales relația destul de bună cu operatorii pe care HTC a avut-o (și care s-a văzut parcă cel mai bine chiar la telefoanele din seria Desire) ar putea să facă din acest smartphone un succes de vânzări și o gură sănătoasă de oxigen pentru compania mamă. Eu sper să le iasă cât mai bine!

via MobileXpose

LASA UN COMENTARIU

Scrie comantariul
Introdu numele

*

MobileDirect.ro

Comentarii recente

Recomandare

Bigstep